Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Învăţămînt pentru toţi?

Publicat in Dilema Veche, luni 2 septembrie 2002 ·

Se tot spune că educaţia ar trebui să fie o prioritate naţională. Nimeni nu contrazice această idee, dar realitatea e mai complicată şi mai dureroasă. Odată cu înaintarea reformei în acest sector, apar inegalităţi cu efecte pe termen lung, anumite categorii de elevi pornesc în viaţă cu şanse reduse. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat programe ambiţioase de introducere a calculatoarelor şi a Internetului în şcoli, obiectiv dedus din programul de guvernare care a promis dotarea corespunzătoare a tuturor unităţilor de învăţămînt. La deschiderea anului şcolar, preşedintele Ion Iliescu a participat la o lecţie deschisă la Ploieşti, unde a fost lansat proiectul "Sistemul Educaţional Informatizat", cu 120 de laboratoare ultra-moderne. Toate aceste iniţiative sînt bine primite, dar nasc şi nedumeriri, mulţi spun că este nedrept ca unele şcoli să nu aibă nici măcar apă curentă, iar altele să beneficieze de asemenea minuni tehnice. Mai mult chiar, sînt situaţii în care calculatoarele au fost instalate în clădiri vechi care stau să cadă. Asta pentru că de programul de informatizare se ocupă guvernul central, care a încercat să uniformizeze distribuirea aparaturii, iar de întreţinerea şcolilor răspund consiliile locale şi primarii. Apare aici o altă problemă serioasă: inegalităţile între regiuni şi între localităţi. Prin descentralizări succesive, guvernul central a transferat comunităţii locale latura financiară a educaţiei. Era evident că localităţile mai bogate vor aloca fonduri mai mari şcolilor decît cele mai sărace. Publicaţia on-line Anchete.ro a arătat diferenţele apărute între Bucureşti şi judeţele sărace. Sectorul 3 al capitalei a alocat pentru refacerea şcolilor 150 de miliarde de lei. Cele 16 şcoli din Mărăşeşti au primit 1,6 miliarde, iar primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, a cheltuit nici mai mult nici mai puţin decît două milioane de dolari (6

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Euro-2024. Programul complet al optimilor

News.ro acum o ora
Reprezentativa României va întâlni Ţările de Jos în optimile de finală ale Campionatului European, conform site-ului oficial al UEFA. Tricolorii au încheiat grupa E a Campionatului European pe primul loc, iar Ţările de Jos s-au clasat pe locul trei

UPDATE - Elena Lasconi a fost aleasă preşedinte al USR în urma votului membrilor partidului: De astăzi, începe reconstrucţia USR / Ce spune despre candidatura la Preşedinţie / Reacţia lui Dominic Fritz - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Elena Lasconi a fost votată de membrii USR preşedinte al formaţiunii, în urma unui scrutin care a avut loc pe parcursul a două zile, primind 7.701 voturi. Ea a câştigat cu un procent de 68,14% din voturile exprimate. Lasconi a declarat că de astăzi

Fostul preşedinte al Hondurasului a fost condamnat pentru trafic de droguri în SUA. Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii

Gandul acum 2 ore
Fostul preşedinte al Hondurasului, Juan Orlando Hernandez, a fost condamnat miercuri la New York la 45 de ani de închisoare pentru trafic internaţional de droguri. În vârstă de 55 de ani, Hernandez își va petrece restul zilelor după gratii. De aseme

Licitaţii – Închiriere spaţii RIAL SRL - 27 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 2 ore
Rial SRL Braşov, cu sediul în str. A. I. Cuza nr. 29, tel. 0268-418173, fax. 0268-471896, e-mail office@rialbv.ro, organizează în data de 15.07.2024, ora 09:30, licitaţie publică pentru închirierea următoarelor spaţii aflate în proprietatea privată

Poliția Română face angajări masive. Ce posturi au fost scoase la concurs

Ziare.com acum 11 ore
Poliția Română scoate la concurs 1.053 de posturi de ofițeri de poliție, dintre care 600 de posturi de trecere din corpul agenților în corpul ofițerilor, precum și 453 de posturi, prin încadrare directă, din sursă externă, a anunțat Ministerul de In

Fără alcool, tutun şi băuturi energizante vândute minorilor. Legea, adoptată de Parlament

Mediafax acum 10 ore
Interdicţia de a vinde alcool şi ţigări minorilor este prevăzută de mai mult timp în legislaţie, dar regula a fost prea puţin respectată pe motiv că vânzătorul nu poate verifica vârsta cumpărătorului. Proiectul a remediat acest neajuns, îi va respon

Departamentul de Stat al SUA afirmă că acţiunile fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, au pus oamenii în pericol

News.ro acum 3 ore
Departamentul de Stat al SUA a transmis, miercuri, că implicarea sa în soluţionarea cazului lui Julian Assange a fost limitată, dar un purtător de cuvânt al Departamentului a reiterat poziţia americană potrivit căreia acţiunile fondatorului WikiLeak

Germania le cere cetăţenilor săi să părăsească Libanul cât mai curând posibil

G4Media acum 4 ore
Germania şi-a îndemnat miercuri cetăţenii să părăsească Libanul cât mai curând posibil, din cauza riscului unei escaladări în conflictul dintre Israel şi Hezbollahul pro-iranian, informează agenția AFP, citată de Agerpres. „Cetăţenii germani sunt ru

Raport al Comisiei Europene: România nu poate adera la Euro. Nu îndeplineşte condiţiile / Vecinii bulgari stau cel mai bine

Mediafax acum 10 ore
Euro este moneda oficială a 20 de ţări din UE care formează împreună zona euro. Toate ţările UE, cu excepţia Danemarcei, s-au angajat legal să adere la zona euro. Evaluarea Comisiei se bazează pe criterii specifice, inclusiv stabilitatea preţuril

11 copii implicați într-un accident pe DN 1 în județul Sibiu. Micuții se aflau într-un microbuz școlar. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie

Ziare.com acum 6 ore
Impact violent, miercuri seară, 26 iunie, între un un microbuz şcolar și o maşină pe DN 1, în judeţul Sibiu. În accident au fost implicaţi 11 copii de 8 ani din judeţul Hunedoara şi 4 adulţi, iar autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie. "

Vremea

București
acum

24°
joi

20°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/35°
Iasi
acum

21°
joi

18°/30°
vin.

19°/31°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

17°
joi

17°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

20°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/28°
dum.

17°/30°
Timisoara
acum

20°
joi

18°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

20°/34°