Se tot spune că educaţia ar trebui să fie o prioritate naţională. Nimeni nu contrazice această idee, dar realitatea e mai complicată şi mai dureroasă. Odată cu înaintarea reformei în acest sector, apar inegalităţi cu efecte pe termen lung, anumite categorii de elevi pornesc în viaţă cu şanse reduse. Ministerul Educaţiei şi Cercetării a lansat programe ambiţioase de introducere a calculatoarelor şi a Internetului în şcoli, obiectiv dedus din programul de guvernare care a promis dotarea corespunzătoare a tuturor unităţilor de învăţămînt. La deschiderea anului şcolar, preşedintele Ion Iliescu a participat la o lecţie deschisă la Ploieşti, unde a fost lansat proiectul "Sistemul Educaţional Informatizat", cu 120 de laboratoare ultra-moderne. Toate aceste iniţiative sînt bine primite, dar nasc şi nedumeriri, mulţi spun că este nedrept ca unele şcoli să nu aibă nici măcar apă curentă, iar altele să beneficieze de asemenea minuni tehnice. Mai mult chiar, sînt situaţii în care calculatoarele au fost instalate în clădiri vechi care stau să cadă. Asta pentru că de programul de informatizare se ocupă guvernul central, care a încercat să uniformizeze distribuirea aparaturii, iar de întreţinerea şcolilor răspund consiliile locale şi primarii. Apare aici o altă problemă serioasă: inegalităţile între regiuni şi între localităţi. Prin descentralizări succesive, guvernul central a transferat comunităţii locale latura financiară a educaţiei. Era evident că localităţile mai bogate vor aloca fonduri mai mari şcolilor decît cele mai sărace. Publicaţia on-line Anchete.ro a arătat diferenţele apărute între Bucureşti şi judeţele sărace. Sectorul 3 al capitalei a alocat pentru refacerea şcolilor 150 de miliarde de lei. Cele 16 şcoli din Mărăşeşti au primit 1,6 miliarde, iar primarul sectorului 5, Marian Vanghelie, a cheltuit nici mai mult nici mai puţin decît două milioane de dolari (6