Cum a aparut si cum s-a impus ideea nationala in plin regim comunist si cum s-a impacat ea cu ideologia fondatoare a acelui regim? Cum a putut sa coabiteze marxism-leninismul cu nationalismul? "De ce un regim marxist-leninist, folosind un mod de control simbolic-ideologic, a acordat atat de multa importanta unei ideologii nationale"?(1) Sunt versiuni diferite ale uneia si aceleiasi intrebari pe care nu putem sa nu ne-o punem in legatura cu trecutul nostru recent.
Intrebarea e fireasca data fiind incompatibilitatea de fond intre ideea nationala si ideea socialista in genere si intre orice ascendenta ori aspiratie nationala si internationalismul proletar. Intr-adevar, procesul de comunizare, adica de transformare socialista a structurilor sociale si a constiintelor individuale a presupus nu numai o educatie internationalista (precis orientata, adica limitata, din punct de vedere politic), dar si o actiune dirijata de deznationalizare care n-a lipsit nici in Rusia sovietica la un moment dat, dar care s-a desfasurat cu atat mai mult in tarile Europei de Est cu cat a fost dublata de una, explicabila si ea din punct de vedere politic, de rusificare; aceste politici s-au aplicat in toate domeniile, in politica si administratie, in cultura si in economie.
In Romania (din motive care necesita o analiza separata), procesul deznationalizarii a atins o violenta deosebita, incomparabila cu ceea ce s-a petrecut in restul lagarului socialist est-european. Prin urmare, s-a creat aici un spatiu de tensiuni, frustrari si resentimente care n-au ajuns la o explozie de felul celei budapestane din toamna lui 1956 numai datorita terorii preventive intens aplicate de regimul de la Bucuresti.
Pe de alta parte, trebuie sa remarcam si chiar sa insistam asupra unui fenomen general ce are loc in toate tarile europene sovietizate dupa razboi. Acest fenomen se petrece in mo