Cum strategia Primariei Timisoara de a determina proprietarii caselor in constructie sa intre in legalitate nu a avut ecou prea puternic in randul acestora, s-a purces, marti dimineata, la demolarea imobilului de pe Calea Aradului nr. 81. S-a pus astfel in aplicare sentinta Curtii de Apel Timisoara nr. 2928, definitiva si irevocabila, din 26 martie a.c. Cladirea este construita cu doua etaje, neprevazute in proiect, iar fatada nu este in conformitate cu proiectul aprobat. In 2000 proprietarilor le-a fost aplicata o amenda de 20.000.000 de lei. Proprietarul, Bacro Sava, a fost actionat in instanta, sentinta de la Judecatorie a fost favorabila Primariei, cea de la Tribunal a dat castig de cauza proprietarului, iar Curtea de Apel din nou, Primariei. Marti dimineata se aflau in fata imobilului constructori, politisti, jandarmi si gardieni. Desi la inceput spiritele pareau linistite, in final si-a facut aparitia si proprietarul, care a incercat sa negocieze cu "demolatorii". Ragazul de o zi, cerut de proprietarii palatului din Calea Aradului reprezentantilor Primariei si echipei de demolare, pentru a-si strange materialele de constructie din cladire, a fost folosit pentru altceva. Echipa de demolare a fost primita miercuri dimineata cu pietre si injuraturi. De la primele ore ale diminetii, dupa ce s-au baricadat la ultimul nivel al cladirii, demontand scara de acces, peste 30 de tigani "coordonati" de proprietar, s-au aliniat la balcon, agitandu-si puradeii si scandand "Madalin Voicu", "Fara violenta", "Rasism la tigani" si "Vrem primarul". Sava dadea tonul si, la un gest ferm, "corul" din spatele lui se oprea brusc. Pe toata partea din fata a cladirii, de unde echipa de demolare aruncase tiglele, erau intinse pancarte cu mesaje, mai pasnice - "Nu omorati tiganii", "Nu ne daramati casa", "Avem autorizati, avem regula", sau mai revolutionare - "Murim pentru casa". La fata