Dorel Zavoianu a ajuns in Parlament, pe listele PSD, din postura de director al celui mai puternic cotidian din Arad, fiind si unul dintre cei mai temuti editorialisti aradeni, iar Nicu Cojocaru, ales initial pe listele PRM, dar trecut ulterior la PUR, a plecat tot de la ?Adevarul? de Arad, unde a fost director economic. Cum regulamentul de functionare a parcarii cu plata in Arad nu prevede exceptarea autoturismelor deputatilor, pe cele doua masini au fost montate celebrele gheare, care au fost inlaturate abia dupa ce la fata locului a fost convocat prefectul judetului. Blocarea s-a produs la doar o zi dupa ce, tot in centrul Aradului, masina deputatului PNL Titus Gheorghiof, aflat la o intilnire a parlamentarilor de Arad cu prefectul, a avut aceeasi soarta.
Sistemul de parcare cu plata stirneste nemultumiri
Aplicarea unui nou sistem de parcare cu plata in Arad a stirnit, de la inceput, vii dispute. Dupa ce primarul Dorel Popa a explicat public ca vechiul sistem, coordonat prin Societatea de gospodarie comunala, din subordinea primariei, nu a functionat, fara sa explice si de ce nu poate coordona primaria un asemenea sistem de adunare a banilor de la soferii care parcheaza in Arad, parcarile au fost concesionate unei firme private. Regulamentul de functionare a parcarii cu plata, stabilit de reprezentantii firmei in urma unor discutii cu primarul Dorel Popa si mai ales cu viceprimarul Emanoil Voicu, este cel care a stirnit critici. In Arad, pe baza regulamentului, se poate parca doar in locurile special marcate, contra unei taxe de 6.000 lei pe ora, de la orele 8 la 20 in timpul saptaminii, de la 8 la 16 simbata, duminica si sarbatorile legale parcarea facindu-se gratuit. Soferul cumpara un card special, cu 120.000 lei, din care 100.000 lei valoarea cardului si 20.000 lei credit. Cardul este introdus intr-un automat special de unde soferul