In anul de gratie 1657, o fetita mexicanca refuza sa mai manince brinza dupa ce aude ca respectivul aliment duce la scaderea gradului de inteligenta. Si, aflind de existenta Universitatii din Capitala, ii cere mamei sa-i dea voie sa-si taie pletele, sa imbrace haine barbatesti si sa plece intr-acolo, pentru a-si potoli foamea de cunoastere si setea de intelepciune. Pletele si le va taia, intr-adevar, Juana Ramírez mai tirziu, totusi hainele si le va schimba numai cu cele de calugarita: se nastea astfel Sora Juana Inés de la Cruz.
Abia dupa ani de zile se va impaca, in sfirsit, calugarita cu propria-i feminitate, atunci cind va trebui sa se apere de obiectiile unui inalt prelat, deghizat drept Sora Filotea. „Prea-stimata sora – ii raspunde Sor Juana Inés de la Cruz –, ce n-as putea sa va povestesc despre secretele pe care i le-am smuls naturii gatind? Vedem atunci ca, prajit in untura sau in ulei, un ou ramine inchegat, in timp ce, daca e spart in sirop, fuge in toate partile; zaharul ramine lichid daca ii adaugam putina apa in care am pus o gutuie sau un alt fruct acrisor. Iar albusul si galbenusul sint atit de diferite, incit pot fi amestecate cu zaharul doar cind sint separate, nu insa si cind sint laolalta“. Scuzindu-se apoi ca povesteste astfel de lucruri banale, ii face ochiul complice „sorei“ Filotea: „Caci oare ce altceva ne mai ramine noua, femeilor, decit filozofia de bucatarie? Si daca ma uit la toate aceste lucruri neinsemnate, ma gindesc ca Aristotel ar fi scris si mai mult daca ar fi gatit“.
Trei veacuri au trebuit sa treaca de atunci, pina ce Francesca Rigotti va merge pe urmele ilustrei sale predecesoare si se va intreba – de aceasta data nu din manastire, ci de la catedra (chiar daca nu si ex cathedra) Universitatii din Lugano, unde preda stiinte politice – ce a mincat cu adevarat Aristotel si daca acea corvoada cotidiana a bucatar
