Trei persoane au decedat si alte doua au fost ranite dupa ce apartamentul lor a luat foc * Un astfel de incendiu, cu atatea victime, intr-un apartament este fara precedent in judetul Constanta # Incendiul a fost provocat de un scurtcircuit la tabloul electric, aflat intr-un dulap ornamental, chiar langa usa de la intrare Trei persoane au decedat in conditii suspecte si alte doua au fost internate in spital, dupa ce locuinta lor a luat foc. Duminica, in jurul orei 23.45, in apartamentul situat in blocul R-2 de pe strada Rozelor din municipiul Mangalia, judetul Constanta, a izbucnit un incendiu, pentru stingerea caruia pompierii militari au intervenit cu doua autospeciale. Pana la sosirea celor doua autospeciale ale pompierilor, holul, bucataria si cele doua dormitoare, cu suprafata totala de 60 de metri patrati, fusesera facute scrum. In casa se aflau in momentul tragediei cinci persoane, dintre care proprietarul, Nicolae Prosaniche, de 50 de ani, sotia lui, Fanica, de 46 de ani, si mezinul familiei, Nicusor, de 18 ani, au decedat intoxicati cu monoxid de carbon. Acestia aveau pe corp arsuri de gradele II-III si chiar daca ar fi fost scosi vii din flacari, nu ar fi supravietuit. Pompierii au reusit sa-i salveze pe George si Mihaela Prosaniche, de 23, respectiv 25 de ani, care se aflau pe balconul apartamentului, acoperiti cu niste paturi, si faceau semne disperate pentru a fi salvati. Cei doi tineri au fost internati la Spitalul Municipal din Mangalia, in stare de soc. Starea fetei fiind mai buna, dupa cateva ore aceasta a fost externata. Se pare ca incendiul a fost provocat de un scurtcircuit la tabloul de sigurante, amplasat chiar langa usa de la intrare. Comisarul sef Dumitru Abagiu, comandantul Brigazii de Pompieri "Dobrogea", ne-a declarat ca un incendiu cu atatea victime intr-un apartament nu a mai intalnit in intreaga sa activitate, care numara destui ani.