Primim din partea lui Dan PETRESCU textul de fata, o „scrisoare deschisa“ adresata Fundatiei „Horia Rusu“. Fiind vorba despre precizarea unei atitudini politice, si anume din partea nu doar a unui cunoscut eseist, ci si fost dizident inainte de 1989, o publicam in paginile revistei noastre, nu fara a ne marca distanta fata de „radicalismul“ autorului (care crede ca „majoritatea zdrobitoare“ a concentatenilor nostri dau dovada de primitivism, prostie si lichelism, ca Emil Constantinescu e un „om politic dezastruos“, ca Valeriu Stoica a negociat o alianta din cauza unei „atractii maladive“ etc. etc.)…
Cu parere de rau, multumind organizatorilor din cadrul Fundatiei „Horia Rusu“ pentru a se fi gindit sa ma invite, imi recuz participarea la dezbaterea de pe 14 octombrie curent, cu tema Cita implicare, atita responsabilitate. Despre rolul intelectualilor in politica, in Romania de astazi.
Un motiv ar fi ca, desi inactiv politiceste, ma simt mai apropiat de inexistentii vechi conservatori decit de actualii liberali. E probabil o iluzie, insa o prefer realitatii.
Al doilea e ca nu tin defel sa fiu „moderat“ de Nicolae Manolescu, ale carui pretentii de om politic sint in cel mai bun caz ridicole si pe care, ca atitudine intelectuala, l-as fi apreciat mult mai mult daca se mentinea in cadrul „rezistentei prin cultura“ si astazi. N-am uitat niciodata, de altfel, ca luptele de culise care au dus la alegerea lui Emil Constantinescu drept presedinte al tarii si-au avut sorgintea si in vizarea aceluiasi post de catre Nicolae Manolescu; or, regimul Constantinescu se afla la originea dezechilibrului semnalat in textul invitatiei: „...exercitiul democratic este in acest moment in pericol. Scena politica este dominata autoritar de un partid de stinga, perceput ca un partid-stat“ etc. Cu alte cuvinte, cei patru ani de guvernare ai precedentei opozitii au