O incapere mica, mirosind a diluanti, banci pline de desene si de icoane, unele abia incepute, altele deja finisate, elevi studiosi, absorbiti de liniile trasate pe foile albe si... multa liniste. Aceasta este atmosfera din atelierul de desen al profesorului Dan Ciocan. Numai uniformele detinutilor, de un cenusiu trist, fac nota discordanta cu calmul si cu pacea pe care ti le inspira imaginea icoanelor si a desenelor viu colorate. Pentru ca atelierul nu este unul obisnuit: este una dintre incercarile de a salva sufletul tinerilor care au ajuns, din greseala sau nu, in spatele gratiilor. O incercare reusita, cum ar concluziona oricine viziteaza acest loc!

Peretii sint plini de desene: unele naive, altele impresionante prin acuratete si prin puterea imaginatiei care le-a dat nastere. Ginduri, aspiratii, dorul de acasa, imagini sapate in suflet...toate adunate in virful pensulei sau al creionului si puse pe hirtie. Sprijinita de perete, o icoana isi plinge ochii tristi.

Un tinar aplecat asupra plansei pe care a desenat scena nasterii Mintuitorului creioneaza cu grija liniile, accentuindu-le. Mina i se misca lin, ca si cind ar repeta la nesfirsit gestul inchinaciunii.

Alaturi, un alt baiat coloreaza cu verde frunzele florii desenate naiv pe o foaie. Verde crud, ca iarba de acasa, din fata curtii...

„De la sapte ani ma duc la biserica. Sint pasionat de icoane si de chipurile sfintilor“

„Am incercat sa nu le reprim naivitatea desenelor facute fara nici o indrumare. De-abia cind au inceput sa faca greseli de compozitie, in special la icoane, am hotarit ca este necesar sa ii invat despre arta icoanei, despre canonul bizantin si sa aprofundam studiile de desen asupra proportiilor canonului bizantin“, spune profesorul Dan Ciocan.

Situatia speciala in care se afla invataceii lui l-a trasformat oarecum in indrumator d