Cine vine dinspre Terasa Eminescu, prin parc, pe partea dreapta, in spatiul verde din fata Universitatii de Vest poate admira un ditamai bolovanul cocotat pe sase sine ruginite de cale ferata. Sigur ca monumente de acest fel gasesti cate vrei pe la Gara de Sud sau pe langa Solventul, spre bucuria boschetarilor care, cu cinci carpe si trei sarme isi fac din ele resedinta de vara. Dar acesta are ceva special, nu-i asa, caci altfel cine l-ar fi trantit taman in centrul universitar al orasului? Iar pietroiul in cauza nu e unul de rand, ci e cel care atesta vechimea orasului Timisoara. Artistul care i-a facut insa scatula din fier vechi, daca ar fi de gasit, cu siguranta ca ar fi gata, la orice ora, sa-ti indruge despre semnificatii, chintesente si asceze. Probabil ca a suferit la inceput, cand a vazut ca maidanezii din zona gasesc monumentul numai bun pentru insemnat teritoriul. Cel mai mare artist este, fara indoiala, cel care a amplasat constructia acolo. Trecatorii au pareri impartite. Unii sunt patrunsi de profunzimea operei si cad in visare, dar si in canalele fara capac aflate la cativa zeci de metri departare. Altii zic ca tot efortul pentru aducerea monumentului, amplasarea, sudarea, cimentarea lui ar fi trebuit facut pentru o cauza mai putin artistica, cum ar fi carpeala caminelor studentesti, in asa fel incat chiriasii sa nu calce dimineata pe sobolani si sa nu imprumute o carte de la vecinul din cealalta camera bagandu-si mana direct prin perete. Oricum, aveti grija, daca aveti prin ograda ceva cazane ruginite, chiuvete sparte, tevi de canalizare indoite. Grija mare si la ghena de gunoi. S-ar putea sa dispara peste noapte si sa le vedeti aparand prin oras sau in galerii de arta, cu un soclu de marmura si o placuta pe care scrie "Disonanta magnetica". Sau "Efervescenta cabotina". Si o sa va para rau ca n-ati stiut ca aveti Luvrul in batatura si ati lasat gainil