Acesta – „obligatia de a povesti“ – este, in buna masura, laitmotivul cartii de dialoguri publicate la Polirom, a trei intelectuali, trei prieteni, toti trei implicati, in mai mica sau mai mare masura, in viata politica de prim-plan a anilor ’90: Petre Roman, prim-ministru al Romaniei din decembrie 1989 pina in octombrie 1991, presedinte al Senatului intre 1996 si 1999, ministru de Externe din 1999 pina in 2000, Andrei Plesu, ministru al Culturii in guvernele consecutive ale lui Petre Roman si ministru de Externe intre 1997 si 1999, si Elena Stefoi, ziarista, corespondent permanent al Radio France International din 1990 pina in 1997, apoi consilier al ministrului Afacerilor Externe pina in 1998 si consul general al Romaniei la Montreal intre 1999 si 2001. Trebuie spus de la bun inceput ca Transformari, inertii, dezordini, aparuta la inceputul acestei veri, a fost cea dintii dintr-o serie de, pina acum, patru carti cu citeva trasaturi comune greu de trecut cu vederea, desi e aproape sigur vorba despre coincidente: dialogurile lui Andrei Plesu si Petre Roman, ca si Cursa pe contrasens de Radu Vasile, Purtatorul de cuvint de Rasvan Popescu si tetralogia lui Emil Constantinescu reprezinta propria viziune asupra unor evenimente de maxima importanta din trecutul recent al Romaniei, a unor oameni aflati la vremea aceea in miezul lucrurilor ca factori de decizie la nivel inalt si acum pe linii daca nu moarte, cel putin secundare: taranistul Radu Vasile, intrat in Partidul Democrat si total redus la tacere, Rasvan Popescu, retras in pozitia de membru al CNA, Emil Constantinescu, fost presedinte, Petre Roman, orientat mai curind spre domeniul externelor, ca raportor al Uniunii Europene pentru Europa de Sud-Est, dupa pierderea pozitiei de presedinte al PD in favoarea lui Traian Basescu, iar Andrei Plesu, dupa propriile spuse, „intr-o constanta si probabil ireversibila indeparta