"Modelele" se revoltã totdeauna contra personajelor. (Mihail Sebastian)

Actriţa Leny Caler, care pentru generaţia interbelicã era una dintre cele mai cunoscute figuri, a emigrat cãtre sfîrşitul anilor '50 la Berlin şi, timp de cîteva decenii, a fost complet uitatã. Şi totuşi fusese una dintre cele mai vizibile persoane. Mai toţi scriitorii au admirat-o, mai toţi cronicarii teatrali au rãsfãţat-o. Liviu Rebreanu, director al Teatrului Naţional, i-a luat apãrarea la o premierã, cînd un grup de antisemiţi a huiduit-o, şi a condus-o grijuliu pînã acasã. Camil Petrescu i-a citit din cãrţile proprii sau ale altora, i-a fost profesor, a învãţat-o sã joace, i-a scris scrisori. Sebastian a compus pentru ea şi în urma unui pariu cu ea Jocul de-a vacanţa, iar în notele sale zilnice eroina principalã a piesei, Corina, e numitã, mereu, Leni. Tudor Muşatescu, pe vremea cînd nu era decît îndrãgostitul "Tudorel", i-a dedicat toatã opera dramaticã viitoare. Într-o noapte de iarnã încãrcatã de nãmeţi i-a povestit în detaliu subiectul unei piese în care rolul principal i-ar fi revenit: dupã ani, piesa a fost scrisã şi s-a numit Visul unei nopţi de iarnã. Coarda poeticã, cînd jucãuşã, cînd plinã de melancolie, care leagã piesa lui Sebastian de cea a lui Muşatescu se datoreazã, probabil, muzei comune. Elly Roman a compus cîntece de muzicã uşoarã pentru vocea ei. Lucia Demetrius scrie, în anii '50, un rol în Trei generaţii, ca s-o ajute. Tudor Arghezi, destul de reţinut în ceea ce priveşte articolele de laudã a contemporanelor lui, publicã o Inscripţie, cumplit de gingaşã, apãrutã într-o duminicã a anului 1930 în Bilete de papagal: "Vezi, cã nu eşti frumoasã ca o actriţã, ca o cîntãreaţã, ca o femeie. Eşti o bijuterie, albastrã în lumina ochilor, cu mozaicuri, cu metale şi cu vãpseli imposibile în sîngele dumitale, dacã ai. Trebuie sã fii din sticlã şi azbest. Trebuie sã