Ne-am dat întîlnire la Universitate, la gura de metrou din faţă de la T.N.B. La telefon mi-a zis doar cîteva indicii după care aş fi putut să-l recunosc: înalt, cu părul lung şi negru, prins în coadă, îmbrăcat într-o geacă din piele, "genul latin-lover dacă vrei, dar şi un pic spre macho..." Am ajuns cu cîteva minute mai devreme şi m-am îndreptat spre cel mai frumos bărbat singur pe care l-am văzut acolo (o alegere subiectivă, desigur), aşezat pe treptele din piatră, fumînd apatic o ţigără şi privind visător în gol (nici măcar o ocheadă spre fetele frumoase, cu fuste scurte care treceau; "desigur, un bărbat cu o astfel de «profesie» nu mai are acea reacţie masculină normală de a întoarce capul după gagici, el este un «profesionist» şi le ştie pe dinafară pe toate fîţele etc. etc"., am gîndit eu atunci). N-am nimerit-o: tînărul pe care l-am acostat era doar un rocker obişnuit care aducea puţin cu Banderas, dar avea nasul teşit à la Bruce Willis, plus un lanţ gros, argintat, pe mînă. Mi-a zis că e vorba despre o confuzie, că el îşi aşteaptă prietena să meargă împreună la nu ştiu ce concert, dacă nu vin şi eu că mă ştie de undeva, crede că din Vamă, destul de bine, am crezut că vrea să mă agaţe şi că faza cu prietena e o "abureală" şi, atunci, l-am văzut pe el care se apropia cu un pas de felină; avea, într-adevăr, un păr negru şi prins la spate, într-o coadă minusculă şi purta o geacă din piele subţire şi fină, "de modă"; mesteca gumă şi-şi dezvelea dinţii foarte albi, ca într-o reclamă, iar eu realizînd că este persoana respectivă, am rămas dezamăgită, poate că nu era genul meu... "Te rog ca în articol să nu-mi dai numele adevărat... hai să găsim un alt nume... ce zici de de Sly?". Am fost de acord, aşa că de acum încolo îi vom spune Sly. Motivul pentru care îşi ascundea identitatea: "Soţia mea e foarte geloasă, tot timpul mă întreabă de ce vin seara atît de tî