Oamenii se dedau adesea la diverse jocuri, tertipuri si scamatorii. Cei care o fac chiar cred in ele. Unii cu tarie, altii mai relaxat. Jocul de carti, barbutul, „alba-neagra“, combinatiile zodiacale, „geografia“ imaginara astrala, sedintele de spiritism, cititul in „detritusul“ canii fara cafea sint tot atitea delectari ale spiritului frivol si neangaja(n)t. Participantii lor se transforma, spera si marseaza pe iluzia implinirilor. Pentru ca exista intr-adevar momente de apoteoza ale fantasmelor. De altfel, tocmai obscuritatea si temeiurile de necontrolat din interiorul acestor „exercitii“ de escapism le fac foarte populare. Atragatoare, captivante, de bon ton chiar.
O cana cu cafea, dimineata – ce poate fi mai familiar pentru oricine? În aburii ei ne trezim, ne dumirim spre a ne face planuri pentru ziua respectiva, dar si de viitor imediat. A devenit, pentru multi, un ritual difuz, cotidian, gestual. Daca este preparata dupa reteta turceasca, la nisip, sau la ibric, cafeaua mai lasa si zat. Zatul fiecarei zile este sedimentat diferit, „topografia“ lui le trezeste unora curiozitatea, inspiratia, dar si anxietatea, uneori incontrolabila. A putea privi cu tilc la o cana golita de continutul sau brun, cita grandoare! Intri, subreptice, in meandrele tainuite ale celui care tocmai a comis actul delicios al consumului de cafea… Citesti ca-n palma, ca-n „cartea destinului“. Te crezi, realmente, „demiurgul“ clipei.
Nu stiu cita instructie are in lectura unor astfel de „texte“ Mircea Deaca, artistul, dar seria sa de fotografii, care au capt(ur)at deschizatura canilor in care doar zatul mai poate fi reperat, este un bun exercitiu plastic. Întrucit fiecare individ-musteriu bea/consuma intr-un mod unic, inimitabil, reziduurile lasate de acesta, descriu si ele o „arhitectura“ imposibil de consemnat. Tocmai din cauza unicitatii ei. Aparatul de fotografiat le cartograf