Pe langa marea impresie produsa asupra-i de zecile, sutele de mii de oameni pusi in miscare intru intampinarea sa in China si in Coreea de Nord si, bineinteles, de ideologia "revolutiei culturale" maoiste, este mai mult decat probabil ca Nicolae Ceausescu sa fi decis reorientarea politica si ideologica din 1971 si pentru a castiga un control asupra societatii romanesti si a pregati astfel cresterea propriei puteri. Teza unitatii nationale produsese deja efecte ce amenintau sa devina tot mai greu controlabile din punct de vedere ideologic si politic. Ea facuse posibila aparitia mai multor abordari metodologice in cadrul unei profesiuni si chiar a mai multor directii de gandire, care, fara sa nege ideologia marxist-leninista, nu se mai reclamau incontinuu de la ea. In acest climat liberalizant era greu de imaginat o dictatura personala.
Lovindu-se, in 1971, de rezistenta (oricat de pasiva, dar larga(1)) a intelectualilor, Ceausescu a fost nevoit sa caute metode de constrangere si sa exercite indeosebi asupra campului literar presiuni de ordin economic. "Criza hartiei" a fost un mod de a restrange productia editoriala si, bineinteles, de a o controla si selecta mai riguros.
Aceasta criza n-a fost insa una in intregime inventata, ea a aparut pe fundalul unei crize economice ample care a atins si sistemul socialist, inclusiv si mai ales Romania, care a pierdut si accesul la resursele petroliere ale Iranului. A mai venit si cutremurul catastrofal din martie 1977. S-au produs apoi si primele miscari sociale de opozitie si de revolta din Romania socialista: greva minerilor din valea Jiului, constituirea primului sindicat liber (SLOMR) si - inaintea lor - aderarea publica a lui Paul Goma la "Charta 77", urmata de "miscarea Goma" pentru drepturile omului.
In aceste conditii interne si externe si cu deosebire in conditiile in care urmarea cu orice pret