Codrin Liviu CuTitaru este conferentiar la catedra de engleza a Universitatii din Iasi, respectiv titular al cursului de Literatura Victoriana. Bursier Fulbright (1993-1994) la Universitatea din Arizona; a mai studiat, de asemenea, si in Texas, in Freiburg si in Sheffield, traseu ce justifica intru totul titlul acestui interviu. De fiecare data dupa ce a invatat euro-americanitatea la ea acasa (unde ar putea fi amplasata oare casa reala a euro-americanitatii?), Codrin Liviu CuTitaru s-a intors in Iasiul natal, in mijlocul valurilor aparent domoale, dar aprige pe dinauntru si pline de aluviuni de tot felul (frustrari, complexe, fantezii) ale vietii culturale de provincie. Tinarul universitar si-a descoperit o cale naturala de supravietuire, si anume aceea a teoretizarii propriului mediu. Codrin Liviu CuTitaru s-a remarcat prin textele sale, in care radiografiaza provincia, fie ea reala sau imaginara, utilizind un binom vechi de cind lumea si, de altfel, foarte generos: centru-periferie/marginalitate.
Intre rigori flexibile si flexibilitati riguroase
Ai preferat mereu sa ramii undeva la granita dintre studiile legate de istorie si cele filologice. Lucrarea de doctorat, pe care ai sustinut-o in urma cu sase ani la Iasi, se ocupa, de altfel, de istorie si fictiune. Care au fost, in ceea ce te priveste, avantajele exploatarii acestei granite?
Intimplarea face ca nu doar intelectual, ci chiar biografic, am oscilat mult timp intre spatiul disciplinar al istoriei si cel al literaturii. Marele meu vis (neimplinit) din copilarie si adolescenta a fost sa devin arheolog. Pe la doisprezece-treisprezece ani am devorat pur si simplu cartea lui Heinrich Schliemann Pe urmele lui Homer (ea insasi – nu-i asa? – o fascinanta combinatie de istorie si fictiune). Apoi am luat in serios studiul istoriografic (fiind convins, ani la rind, ca voi u