Zece ani de Capital, doua romane pe care istoria literaturii romane din ultimul deceniu nu le poate ocoli (Tricoul portocaliu fara numar de concurs, Editura Cartea Romaneasca, 1993, si Dumnezeu binecuvinteaza America, Editura Nemira, 1995), mai multe piese de teatru, toate puse in scena in anii din urma. Se autocaracterizeaza drept un perpetuu „scriitor incepator“. A ucenicit discret si constiincios la Capital. A schimbat romanul cu dramaturgia pentru a avea o reactie mai rapida si mai evidenta a publicului la textele sale. A schimbat o arta singuratica pentru una la vedere. Acesta este Petre Barbu, pe care l-am descoperit ascuns in redactia revistei Capital, drapat in propria sa modestie, la fel de coplesitoare si de plina de forta ca un orgoliu nemasurat.
Zece ani la Capital
E prima data cind stau de vorba cu un Senior Editor.
E vorba de o chestie simbolica. Si eu mi-am intrebat sefii, in urma cu trei ani, cind mi s-a aplicat aceasta titulatura, ce inseamna. N-au stiut sa-mi explice prea clar. Mi s-a spus ca „da bine“ in CV si in caseta redactionala.
Totusi, care ar fi diferenta intre un Senior Editor si un redactor obisnuit?
In cazul meu, e vorba probabil de anii de munca acumulati. Sint aici de zece ani. De la fondarea Capitalului, de fapt. Se pune desigur, intrebarea: „De ce am stat zece ani la Capital?“. Raspunsul cel mai la indemina ar fi: „De fraier“. Sincer sa fiu, nu am primit in tot acest timp alte oferte serioase si, de altfel, m-am simtit bine aici. Desi in lumea presei si a publicitatii au loc in permanenta schimbari si mutari de oameni, eu am ramas incremenit aici, pentru ca, vorbind sincer si fara orgolii, mi-am propus sa construiesc. Nu poti sa pleci mereu dintr-un loc in altul si sa ai pretentia de a construi ceva. Am incercat sa construiesc la Capital paginile despre industria
