Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Negocieri intre sindicalisti si noul director de la Autobuzul SA

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 27 noiembrie 2002 ·

•Sindicalistii asteapta, in urmatoarea luna, rezultate concrete de la noul director •Mihai Giubernea sustine ca numirea sa in fruntea SC Autobuzul SA va duce la eficientizare activitatii •Traseul 29, Podul Ros-Tomesti, va fi suspendat

Adrian Nedelcu, liderul sindicatului liber Solidaritatea din cadrul SC Autobuzul SA, sustine ca noul director al firmei va avea tot sprijinul sindicalistilor in incercarea acestuia de a pune pe picioare transportul auto in comun. "Omul sfinteste locul. Daca directorul Giubernea va colabora cu sindicatul si daca lucrurile vor merge in directia dorita, vom avea de castigat cu totii. Asteptam ca, in urmatoarea luna, sa vedem rezultate concrete, pentru ca de promisiuni ne-am saturat", a declarat, ieri, Adrian Nedelcu.

Sindicalistii spun ca sunt interesati, in primul rand, de oferirea sigurantei locului de munca si abia dupa aceea, de cresterea salariilor. Primul semn ca firma se afla pe drumul cel bun este reprezentat de cresterea incasarilor si dezvoltarea parcului de masini. "Noi vrem acelasi lucru ca si noul director, adica, sa avem locuri de munca si sa dezvoltam transportul in comun auto din Iasi", este de parere Gheorghe Vanturache, prim-vicepresedinte de sindicat.

Totusi, sindicatul nu renunta la recursul facut la Curtea de Apel Iasi.

Giubernea vrea in sindicat

"Relatia cu sindicatul si cu ceilalti angajati de la SC Autobuzul SA a inceput bine. Acestia trebuie sa inteleaga ca am fost pus aici ca sa fac societatea viabila. Daca legea mi-ar permite, m-as inscrie si eu in sindicat. Nu am nimic impotriva sindicalistilor, tot ceea ce le cer este sa nu-mi puna piedici in privinta masurilor pe care le iau, altfel vom intra in conflict", a declarat Mihai Giubernea.

Una dintre masurile pe care noul director le are in vedere pentru a eficientiza activitatea societatii comerciale Au

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Medicamentul Ozempic va fi retras din România la 1 august - Agenția Națională a Medicamentului

HotNews acum 43 minute
​​​Medicamentul Ozempic, adresat pacienților cu diabet zaharat de tip 2, dar care a stârnit isterie și a devenit foarte căutat datorită eficienței sale și în cazul persoanelor cu probleme de greutate, nu va mai fi comercializat în România începând c

Papa Francisc le cere preoților să nu îi adoarmă pe oameni cu predici prea lungi

HotNews acum 2 ore
Preoţii ar trebui să ţină predici scurte şi să vorbească maximum opt minute pentru a nu îi face pe membrii congregaţiilor lor să aţipească, a declarat miercuri papa Francisc, informează agenția Reuters, citată de Agerpres. Papa FranciscFoto: Alessan

Acuzațiile de fraudă la vot lansate de Clotilde Armand și Radu Mihaiu. Ciolacu: La sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile

HotNews acum o ora
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a susținut, miercuri, că „la sectoarele 1 şi 2 sunt două persoane care, alături de mii de alte persoane, au pierdut alegerile şi care stau la televizor şi se plâng”, el referindu-se la primarii Clotilde Armand şi Radu Mi

Sălaj: Două persoane au căzut într-un bazin tehnologic din Valea Pomilor / Ambele victime au fost extrase, dar una nu a putut fi salvată

News.ro acum 50 minute
Două persoane au căzut, miercuri, într-un bazin tehnologic din Valea Pomilor, judeţul Sălaj, fiind chemaţi pompierii. Ambele victime au fost extrase, dar una nu a putut fi salvată, fiind declarat decesul. ”Pompierii sălăjeni au fost solicitaţi în cu

Comisia Europeană dă undă verde achiziţionării Alpha Bank România de către UniCredit

Mediafax acum o ora
Tranzacţia se referă în principal la diverse servicii bancare şi financiare din România, cum ar fi serviciile bancare pentru persoane fizice şi juridice, serviciile de piaţă financiară şi alte servicii financiare. Comisia Europeană a concluzionat că

Diana Șoșoacă a făcut scandal în fața sediului BEC din Sectorul 2 s-a luat. Senatoarea a chemat salvarea după o confruntare cu jandarmii VIDEO

Ziare.com acum 46 minute
Senatoarea Diana Șoșoacă a făcut un nou scandal miercuri, 12 iunie, și a încercat să rupă un cordon de jandarmi, susținând ulterior că ar fi fost îmbrâncită, în fața sediului BEC din Sectorul 2, București, unde sunt depozitate buletinele de vot. Pre

Anunț de ultimă oră al președintelui PNl Nicolae Ciucă despre alegerile prezidențiale

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că s-ar putea face o analiză dacă alegerile prezidenţiale ar trebui organizate aproape de scrutinul parlamentar, aşa cum s-a procedat de-a lungul timpului. Acesta a amintit că în prezent nu exi

ALEGERI LOCALE 2024 - Consilii locale: PSD – 36,45%, PNL – 29,77%, AUR – 9,46% - Primari: PSD – 38,27%, PNL – 32,67%, AUR – 6,36% - rezultate parţiale ora 16.00

News.ro acum 59 minute
PSD a obţinut 36,45 la sută din voturile pentru Consiliile locale, fiind urmat de PNL, cu 29,77 la sută, şi de AUR, cu 9,46 la sută, indică rezultatele parţiale anunţate, miercuri, de Biroul Electoral Central, conform datelor centralizate până la or

Apple depăşeşte Microsoft, redevenind cea mai valoroasă companie din lume

Wall-Street.ro acum 31 minute
Apple a redevenit miercuri cea mai valoroasă companie mondială, depăşind Microsoft, după ce producătorul de iPhone-uri a făcut progrese în domeniul tehnologiei inteligenţei artificiale (AI). transmite Reuters. Acţiunile Apple au urcat miercuri la Bu

"Ziua Părinţilor de Îngeri" va fi marcată pe 15 octombrie! Părinţii vor beneficia de consiliere psihologică gratuită

Ziua Constanta acum 4 ore
"Ziua Părinţilor de Îngeri", care comemorează copiii decedaţi la naştere sau până la împlinirea vârstei de 18 ani, va fi marcată pe 15 octombrie, iar părinţii vor beneficia de consiliere psihologică gratuită, timp de jumătate de an, prevede o lege p

Vremea

București
acum

30°
mie.

20°/31°
joi

20°/32°
vin.

18°/21°
sâm.

16°/27°
Iasi
acum

25°
mie.

16°/25°
joi

18°/21°
vin.

16°/20°
sâm.

15°/24°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/26°
joi

20°/24°
vin.

18°/23°
sâm.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

14°/24°
joi

15°/21°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
Timisoara
acum

20°
mie.

16°/24°
joi

14°/24°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/27°