O noua companie teatrala, Zona, s-a infiintat de curind. Ea isi propune sa ofere tinerilor creatori forme de exprimare racordata la sensibilitatea publicului, dar si sa se opuna excesului de violenta si de sexualitate care, prin mass media, mai cu seama prin televiziune, denatureaza perceptiile publicului.
De aceea, prima montare a Companiei Zona pleaca nu intimplator de la textul lui Ernesto Sabato, Tunelul. Regizorul Gavril Pinte, cel care a facut si dramatizarea romanului, citeaza reactia romancierului argentinian la consumism-ul considerat „un simulacru al paradisului“. Interesul regizorului se apleaca asupra „forarii in realitatea interioara“. In aceasta nota, el il asaza pe Sabato in descendenta dostoievskiana, stabilind o filiatie intre Juan Pablo Castel si Raskolnikov. Spectacolul se sustine pe o situatie inventata de regizor ca premiza pentru intreaga desfasurare scenica. Abandonat intr-un ospiciu, dupa ce a omorit-o pe Maria Iribarne Hunter, singurul om care ii intelegea pictura, personajul principal este ajutat de trei psihoterapeuti sa-si inteleaga si sa-si marturiseasca vina. Aici sta, pentru Gavril Pinte, raportul dintre Sabato si Dostoievski, in „aceeasi tema a marturisirii pacatului, a asumarii vinovatiei si a ispasirii“. Pe problema vinei, a exorcizarii ei si a mintuirii si-a construit regizorul tot spectacolul. Pentru Gavril Pinte actele personajului principal nu au avut legatura cu alienarea mintala, eticheta pe care i-o pun doar cei din jur, ci cu un rau mai adinc al fiintei.
Celelalte trei personaje, terapeutii, fiecare echivalent al unui om important pentru biografia lui Juan Pablo Castel, fac ca spectacolul sa fie construit in mare masura cu mijloacele psihodramei. Marturiile criminalului „sint inregistrate pe magnetofon pentru ca sa-i faca spovedania mai atenta, mai profunda, mai dureroasa si cu un efect catharctic ma
