Michel Sounalet mi-a fost prezentat in urma cu zece ani de Jean Louis Machuron, presedintele Farmacistilor fara Frontiere, pe vremea cand eram ministrul al Sanatatii si al Actiunilor Umanitare. Am fost uimit de acest om, care, dupa ce si-a petrecut prima parte a vietii in inchisorile franceze a decis sa se alature unei asociatii umanitare.
L-am regasit dupa aceea in iunie 1994, implicat in tragicul episod din Rwanda. Michel Sounalet acceptase sa devina un adevarat zid uman pentru protectia copiilor tutsis aflati in pericol de moarte in orfelinatele din Kilagi. Am fost inca odata surprins de seninatatea si calmul cu care si-a asumat aceasta misiune foarte dificila.
A fost ceva normal ca, dupa aceea, sa-i propun conducerea orfelinatului din Ciezja, pe care l-am preluat impreuna cu asociatia condusa de Barbara Hendrix (fost ambasador ONU - n.r.).
Si-a indeplinit in mod exemplar sarcinile, si a si scris doua carti despre acesti copii.
L-am reintalnit din nou in mijlocul refugiatilor din Kosovo, in tabara din Fajza, in nordul Albaniei. Imputernicit de Celula de Urgenta a Ministerului Afacerilor Externe, a coordonat activitatea de zi cu zi a taberei, finantata de Guvernul francez, cu a carei coordonare eram insarcinat. In mod normal, dupa reintoarcerea refugiatilor din tabara, am putut sa constat munca desfasurata de Michel Sounalet alaturi de echipele insarcinate cu reconstructia satelor din Kosovo, in calitatea mea de Reprezentant Special al Secretarului General al ONU.
Pe parcursul celor zece ani, nu am observat niciodata cea mai mica inclinatie spre perversiune a acestui om, ci din contra un caracter puternic, iesit din comun, un deosebit respect pentru rasa umana si o dorinta de a elimina suferinta si saracia sub toate formele lor.
Sunt sigur ca autoritatile competente din Romania, tara de care sunt foarte atasat, vor sti sa f
