scurt tratat de seducţie Orice bărbat singur, aflat departe de meleagurile natale şi de familie, îşi pironeşte privirea asupra continentului feminin din preajma lui. La rîndu-mi, scrutez împrejurimile şi, asemenea oricărei fiinţe de hîrtie de extract livresc, privesc lumea şi mă năpădesc citate literare. Mai ieri executam şpaţir, cum zice bănăţeanul, prin micul orăşel Leonberg cel plin de medievalitate şi, pe cînd admiram pe o uliţă îngustă casa în care se născu acu două veacuri şi mai bine filozoful Schelling, tocmai atunci trece alături femeia germană, una anume, oarecare, distinsă, indiferentă, fără să bage de seamă că ar mai fi cineva alături, în pustiul uliţei aceleia. Mă uit la mersul ei, la îmbrăcămintea ei şi, pe cînd mă uit, mi se arată, guralivul scriitor muntean Nicolae Filimon: "Unde", spune dumnealui, "s-ar putea găsi un caracter mai solid şi o educaţiune mai perfectă, dacă nu la o femeie germană?". Conaţionalul meu se sprijină de colţul unei bănci din apropiere şi îşi continuă pledoaria asemenea marilor avocaţi din istoria baroului autohton: "Unde s-ar putea găsi iarăşi atît de multă modestie şi aşa de puţină vanitate, dacă nu la o germană". Toate aceste virtuţi presupun, de bună seamă, şi o pasiune pe măsură: "femeia germană posedă în asemenea măsură orgoliul posesiunii încît doar ea, cine altcineva?, este capabilă a comite o crimă în numele amorului faţă de care dovedeşte o mare şi definitivă statornicie." De aceea Schiller, "în poema sa dedicată damelor", dar desigur şi Schubert, "dulcele bard al Germaniei", într-o celebrisimă romanţă muzicală, amîndoi, în felul specific artei poeziei şi al muzicii, "n-au făcut alt decît a descri fără părtinire caracterul acelor lebede sau nimfe ale Rinului". Guralivul meu însoţitor imaginar ţine cu încăpăţînare să-mi ofere reţeta de urmat în caz că eu, dar şi dumneata, iubite cetitor, ai căzut în bucluc pe o