D-le Paul Cornea, in cariera dv. de istoric literar ati studiat indelung pasoptismul romanesc. Ce a insemnat aceasta miscare in istoria culturii romane? Indreptateste contextul politico-cultural actual necesitatea unui neopasoptism, asa cum crede Adrian Marino?
M-am ocupat efectiv de pasoptism multi ani de zile. La inceput, a fost vorba de o specializare ca oricare alta, corespunzatoare unor inclinatii manifestate inca din vremea studiilor. Efortul de a cunoaste pana in cele mai mici detalii materia, cum trebuie sa o faca orice profesionist, s-a transformat insa cu timpul intr-o pasiune. Poate fiindca m-a fascinat totdeauna problema "originilor", iar pasoptismul echivaleaza cu intrarea abrupta a culturii romane in modernitate. Poate fiindca m-am imprietenit pana la intimitate cu reprezentantii acestei epoci, pe care am denumit-o intr-una din cartile mele, a "inceputului de drum". Le-am urmarit cu fervoare nazuintele si poticnelile, ceea ce au spus si ceea ce au visat. Le-am explorat atent itinerarul, atat de impletit cu destinul tarii.
Adrian Marino, caruia ii port o mare stima, a avut dreptate sa evoce in mai multe articole si, recent, in cartea de convorbiri cu Sorin Antohi, actualitatea programului pasoptist. Ajunge sa enumar principalele sale articole de crez ca sa ne convingem. Pasoptistii au voit integrarea europeana, un stat democratic, independent si suveran, improprietarirea taranilor, formarea unei clase mijlocii, incurajarea economiei de piata, toleranta fata de minoritati etc., intr-un cuvant, deplina "sincronizare" cu Occidentul. Insa, chiar daca situatiile sunt asemanatoare, istoria nu se repeta niciodata. De aceea, din trecut putem culege nu atat modele, cat exemple si incitatii. Ceea ce ne ofera pasoptistii, dincolo de prezenta unor obiective comune de lupta, e un "stil" al participarii la istorie. M-as opri doar la trei trasaturi ca