In luna septembrie a acestui an, reporterii cotidianului ZIUA de Iasi au descoperit alte ilegalitati in lumea industriei iesene. Astfel, la acea data, in urma anchetei de presa, a fost prezentat faptul ca actionarul majoritar al firmei Scudas SA din Pascani, societatea comerciala Unif-AT SRL, nu achitase nici o rata Autoritatii pentru Privatizare si Administrarea Participatiilor Statului (APAPS), desi procesul de privatizare al unitatii pascanene in cauza fusese incheiat inca din aprilie 2000. Chiar daca pana la inceputul lunii septembrie a.c. actionarul Unif SRL nu achitase decat avansul si o parte din valoarea primei rate, adica aproximativ 600 milioane lei, reprezentantii Regionalei Nord-Est a APAPS nu luasera nici o masura in vederea recuperarii sumelor aferente ratelor restante, asteptand directive de la APAPS Bucuresti. Profitand de rabdarea statului, administratorii societatii comerciale Unif-AT SRL nu s-au grabit sa-si plateasca datoriile, sperand ca, pana la urma, situatia va fi rezolvata in favoarea lor. Cu toate acestea, in cursul aceleiasi luni, conducerea administrativa a APAPS Bucuresti a intreprins demersurile prevazute de lege in scopul recuperarii sumelor datorate, prin actiune in instanta, ca urmare a neachitarii de catre cumparator a obligatiilor contractuale aferente primelor doua rate. "In cazul in care, in urma hotararii instantei, firma ieseana nu va plati atat ratele, cat si penalitatile si dobanzile acumulate, se va proceda la rezilierea contractului", declara la vremea respectiva unul dintre subordonatii ministrului Ovidiu Musetescu.
Valoarea totala a datoriilor pe care SC Unif-AT SRL Iasi le are catre APAPS este de aproximativ 6 miliarde lei. Conform clauzelor contractuale, in cazul neachitarii integrale a doua rate consecutive, se va proceda la rezilierea contractului. In acest moment, asociati la societatea comerciala Scudas