Observînd că voiajul în Rusia sovietică are semnificaţiile unui pelerinaj, Rachel Mazuy notează metaforele religioase şi elanul mistic ce caracterizează relatările călătorilor. Încă în 1919, Raymond Lefebre vorbeşte de "miracol" şi de puterea "credinţei". Un an mai tîrziu, aceiaşi termeni sînt folosiţi de Marcel Cachin, figură proeminentă a comunismului francez. În 1922, delegat la al IV-lea congres, Cachin povesteşte cum, în sala de la Bolşoi, Sovietul a cîntat Internaţionala adoptînd o "atitudine cu adevărat religioasă. Te-ai fi crezut într-un templu. E drept că pentru ei Internaţionala este într-adevăr o religie". Charles-André Julien, în mai 1921, îşi prezintă astfel călătoria: "Merg acum în acel Orient de unde vine lumina - asemenea pelerinului care pleca, în vremurile credinţei mistice, către Ierusalim şi tărîmurile sfinte...". În cazul lui Pierre Pascal (dintr-o familie tradiţionalistă, cu convingeri de dreapta) avem a face realmente cu o convertire: mai tîrziu, Pascal va considera el însuşi că angajamentul lui de la începutul anilor '20 era acela al unui "bolşevic creştin". În 1935, Paul Gsell îi prezenta pe conducătorii sovietici drept nişte "apostoli", iar Charles Vildrac, tot cam atunci, vorbea de "comuniune". Aceste efuziuni mistice sînt însă dezaprobate de Komintern, care recomandă un plus de sobrietate. Un rol deloc neglijabil l-a jucat aici ritualul primirilor. Călătorul care păşeşte pe pămînt sovietic e frapat de numărul mare de steaguri roşii, cu secera şi ciocanul, de portretele eroilor Revoluţiei: "momentul era emoţionant şi mi-am stăpînit cu greu lacrimile", mărturiseşte Jeanne Fanonnel. Solemnitatea primirii are, incontestabil, o încărcătură mistică. Imediat ce trec frontiera, membrii delegaţiilor văd cum o gardă de soldaţi ai Armatei roşii le prezintă onorul, în timp ce răsună acordurile Internaţionalei. Sînt apoi întîmpinaţi, în gară, de