La origine teză de doctorat, cartea semnată de Rachel Mazuy reia un subiect des abordat în vremea din urmă: călătoriile occidentalilor, ale francezilor în speţă, în Uniunea Sovietică, mai ales în perioada interbelică. Am semnalat nu de mult, tot aici, eseul inteligent şi plin de vervă al lui François Hourmant, În ţara viitorului radios (Aubier, 2000). Hourmant avea în vedere şi călătoriile întreprinse, după ce mitul sovietic începuse să se destrame, în Cuba şi în China. Rachel Mazuy adoptă o perspectivă diferită. Pe de o parte, nu se ocupă doar de intelectualii călători pe pămînt sovietic, ci de toate categoriile de turişti, cu deosebire de cei care mergeau în grupuri organizate (modalitate pe care, din raţiuni evidente, puterea sovietică o prefera şi o încuraja). Pe de altă parte, cercetătoarea e interesată de toate aspectele voiajului, de la pregătirea lui pînă la mărturiile ce consemnează impresiile călătorilor. Surprinde, din capul locului, faptul că între 1920 şi 1938 apar foarte multe texte cu "note de călătorie", beneficiarul unui sejur în URSS fiind "stimulat" să-şi aştearnă impresiile pe hîrtie; e unul din preţurile pe care trebuie să le plătească pentru căldura şi atenţia cu care a fost înconjurat. Mă opresc astăzi asupra unor date mai puţin cunoscute, pe care Rachel Mazuy le scoate după o lungă şi răbdătoare cercetare în arhive, inclusiv în arhive sovietice. Cum se ajungea în Uniunea Sovietică? De regulă cu trenul, dar şi cu vaporul ori, în cazul unor personalităţi importante, cu avionul. Un institutor francez a ajuns în URSS, în 1925, cu motocicleta. În 1924, i se încredinţează unui anume Maurice Noguès, de la Compania Franco-Română, misiunea de a studia posibilitatea înfiinţării unei linii aeriene comerciale între Europa Centrală şi Moscova. Noguès face o primă cursă dar proiectul e, finalmente, respins de guvernul francez. Linia va fi deservită,