* Gellu Naum, Calea Şearpelui, Editura Paralela 45, ediţie şi prefaţă de Simona Popescu, Bucureşti, 2002. O insolită apariţie editorială, la sfîrşitul anului trecut, continuă destinul postum al unui mare poet - Gellu Naum. Iar dacă destinul antum îl apropia de suprarealismul istoric, cel postum îl aşează (împotriva gesturilor sale eufemizatoare şi învăluitoare) într-o tradiţie iniţiatică şi ezoterică, mai degrabă a căutării nemuririi decît a poeziei zilei. În misteriosul tratat de iniţiere, editat de Simona Popescu după toate regulile artei, Gellu Naum este mai aproape de tînărul conte de Saint-Germain, de celebrul chiromant Desbarrolles, de Cagliostro şi Guillaume Postel, de Nicolas Flamel, descoperitorul pietrei filozofale decît de "poeţii literaturii", cu excepţia unor Novalis, Nerval, Emerson, situaţi de "pohet" în acelaşi "centru al lumei". Întrebarea este, însă, dacă Gellu Naum ar fi fost de acord cu publicarea acestui manuscris ce nici nu mai exista ca atare. Simona Popescu este convinsă că acest volum "adaugă încă o dimensiune poeziei lui Gellu Naum, gîndirii lui poetice", asamblarea lui pe cotorul unui vechi "caiet de năbuc" (o imitaţie de piele de antilopă) dăruit lui Dan Stanciu fiind validă procedural şi profund coerentă. Despre strania procedură care a stat la baza reconstituirii acestei cărţi greu încadrabile în speciile consacrate va fi vorba în aceste rînduri, "cheia marilor mistere" rămînînd, în continuare, în grija iniţiaţilor. În eseul Salvarea speciei. Despre suprarealism şi Gellu Naum, publicat pe cînd poetul era încă în viaţă, Simona Popescu pomeneşte la un moment dat despre un caiet cu coperţi negre pe care l-a văzut pentru cîteva clipe şi din care Gellu Naum i-a citit cîteva rînduri. În traseul, reconstituit, al convorbirilor cu Gellu Naum momentul era unul tîrziu, cînd novicea renunţase la întrebări provocante şi încăpăţînări orgolioa