Cu un titlu neindoios atragator, insa restrictiv pana la inexactitate, cartea publicata de Carmen Musat* este mult altceva decat se anunta pe coperta: este o temeinica si foarte personala "contributie" la dezbaterea despre postmodernism, in general, si despre postmodernismul literar romanesc, in special. Un solid eseu, de factura superior universitara, comparatist si interdisciplinar, ce-si ia insa si riscurile intrarii in controversele literare si nu numai ale momentului, iata ce este de fapt aceasta carte.
De aceea si este inadecvata denumirea volumului, compusa dintr-o formulare socotita probabil tentanta, si poate in sine chiar fiind, strategiile subversiunii, urmata de preluarea unui titlu de subcapitol, descriere si naratiune in proza postmoderna, caruia i s-a adaugat, posibil ca tot din ratiuni editoriale, precizarea romaneasca.
Rezultatul este mascarea neasteptata a realei anverguri a cartii, chiar diminuarea ei involuntara. Fiindca ar fi, dupa titlu, o cercetare limitata, despre doua procedee literare, descrierea si naratiunea, facuta in spatiul prozei postmoderne romanesti si urmarind evidentierea strategiilor subversiunii. Acestea fiind, se subintelege, de natura deopotriva politica si estetica, ar fi vorba, prin urmare, de proza romaneasca de pana in decembrie 1989. Dupa aceasta data, subversiunea n-a mai avut rost, realitatea insasi a devenit... postmodernista. In acelasi sens in care, de pilda, Umberto Eco a calificat razboiul din Kosovo (de fapt, al NATO contra Iugoslaviei) drept "primul razboi postmodernist". Si poate ca si ceea ce s-a petrecut in Romania in decembrie 1989 merita numele de "prima revolutie postmodernista", de ce nu!
Extensia pana la vid a unui concept initial limitat la arhitectura, preluat apoi cu mare entuziasm de artisti, de filosofi si de sociologi, devenit astazi un termen de larg consum mediatic, nu
