Negata ca poet, contestata ca personaj politic, defaimata ca persoana publica, Ana Blandiana s-a prefacut de catva timp încoace într-un fel de unanima tinta de serviciu. Nefiind singurul literat a carui notorietate artistica si publica naste reflex impulsuri ostile, de nu chiar direct agresive, Ana Blandiana se distinge, totusi, printr-o neobisnuita capacitate de a atrage adversitati din toate directiile, inclusiv cele foste sau presupus apropiate.
Acest cumul de antipatii, acest consens al animozitatii intriga cu atat mai mult cu cat coalizeaza persoane, grupuri si tabere altfel imposibil de alaturat. O unificare cu atat mai paradoxala, cu cat se produce adesea chiar si la nivelul limbajului. In mod frecvent, de pilda, Ana Blandiana este negata ca poet cu procedeele sumare si cu mijloacele expresive ale celor care o contestau si o defaimau ca personaj public în urma cu zece-treisprezece ani, în perioada cand violenta de limbaj devenise un sinonim aproape perfect al libertatii de expresie.
O posibilitate pentru cautarea explicatiilor acestei situatii ofera indirect si poate involuntar Ana Blandiana însasi, într-o masiva culegere de interviuri intitulata Cine sunt eu?*. Sunt stranse aici interviuri date de ea între noiembrie 1977 si noiembrie 2000, o selectie probabil foarte stransa, de vreme ce au fost lasate deoparte "mii de pagini", cum se precizeaza în postfata volumului.
Cartea are doua sectiuni distincte, fara a fi însa marcate în vreun fel, ceea ce este o regretabila neglijenta: prima si cea mai restransa (circa 70 de pagini din aproape 400) contine interviuri de pana in 1989, a doua, cantitativ hegemonica, acopera perioada 19902000. Cum pana in decembrie 1989 interviul era in România o specie publicistica supravegheata si relativ prohibita, intrucat era considerata un mecanism de produs personalitati (din acelasi motiv fusese int