În urmă cu un an, într-o tentativă nereuşită de lovitură de stat, Chávez a fost arestat şi, după 24 de ore, eliberat; el şi-a reluat prerogativele funcţiei şi opoziţia a trecut la organizarea străzii pentru a obţine demisia celui considerat a fi principala explicaţie pentru stagnarea ţării în zona subdezvoltării, în pofida marilor ei bogăţii petroliere. Patronatul şi sindicatele, lucrătorii din bănci şi micii comercianţi, susţinuţi de o presă total ostilă preşedintelui, au menţinut, timp de două luni, o grevă generală, declanşată pentru a-l obliga pe Chávez să demisioneze. Pierderile au fost de 4 miliarde de dolari, au început să lipsească alimente şi cozile la benzină ţineau zile întregi; ca să facă faţă situaţiei, preşedintele a introdus un sever control al preţurilor, a importat petrol, a ţinut discursuri, dar nu a cedat în problema considerată de el de importanţă principială. Opoziţia îi cere să organizeze alegeri anticipate, iar el afirmă, evocînd Constituţia, că doar în august (la jumătatea mandatului prezidenţial) se va putea convoca un referendum prin care să poată fi revocat. Înfruntările de stradă - cu tot cortegiul lor de dansuri exotice şi de violenţă lipsită de orice specific (s-au înregistrat şapte victime) - n-au dat nici un cîştigător: greva generală s-a încheiat săptămîna trecută prin ceea ce toată lumea a recunoscut ca fiind înfrîngerea opoziţiei, dar liniştea e departe de a se fi instalat. O sută de mii de oameni înarmaţi cu fluiere şi tobe au mărşăluit duminică pe străzile capitalei Caracas protestînd împotriva concedierii celor 9.000 de muncitori grevişti (dintr-un total de 40.000) de la compania de petrol, proprietate de stat. Ca în mai toate ţările continentului sud-american, conflictul provine din dezechilibre: 10% din populaţia cea mai săracă a ţării se mulţumeşte cu 1,6% din bogăţia ei, 80% din populaţie e sub nivelul de sărăcie, în