- Sportiv - nr. 23 / 4 Februarie, 2003 Unul dintre cei mai irezistibili si completi jucatori de baschet targumureseni, un adevarat jongler al mingii, care inscria nonsalant cos dupa cos, in ciuda faptului ca avea o statura medie (1,84 m), este Nicolae Viciu, maestru emerit al sportului din anul 1971. "Viciul" sau a fost baschetul, ale carui taine le-a deprins la Liceul "Alexandru Papiu Ilarian", cu profesorul Stefan Surdu. Un prim-sfetnic. Dar cel care i-a insuflat adevarata dragoste pentru jocul cu mingea cea mare a fost prof. Koos Bela, legitimandu-l la Tanarul Dinamovist din orasul de pe Mures. Pe cand avea 18 ani a fost promovat la divizionara A Dinamo Targu-Mures. Pe langa aceasta echipa de A mai activa una numita Progresul. Deci, doua echipe de prim-esalon baschetbalistic in Targu-Mures. Dupa terminarea studiilor liceale pleaca la Cluj si joaca in formatiile "U" si Constructorul. De la Cluj, in 1962, la Craiova, la Stiinta, pe vremea cand era student la Facultatea de mecanica agricola. A urmat transferul la Stiinta Timisoara, intrucat facultatea din Banie s-a mutat in orasul de pe Bega. Acolo a jucat pe toata durata studentiei. In 1965 a fost convins sa imbrace tricoul echipei Dinamo Bucuresti, unde i-a avut parteneri de echipa pe o parte dintre vedetele baschetului romanesc, ca de pilda: Albu, Novac, Spiridon, Kiss, Giurgiu, Diaconescu. Cu echipa antrenata de prof. Dan Niculescu a castigat trei titluri consecutive de campioana nationala. Sapte ani a jucat la Dinamo, timp in care a facut parte din lotul national de seniori, avand la activ 139 de prezente in meciuri internationale. Intre anii 1961 si 1967 a fost prezent la trei Campionate Europene. La cel de la Belgrad, baschetbalistii romani s-au clasat pe locul al 7-lea. A mai participat si la un Campionat Mondial Studentesc, in echipa cu Mihai Nedef, Mihai Albu, targumureseanul Robert Czedula, Cernat, Oc