Pascal QUIGNARD
Dernier royaume, I: Les Ombres errantes
Grasset, 2002, 192 p., „Premiul Goncourt“, 2002
Despre scriitorul nascut in 1948 se stiu destule. Rezumatul biografiei de scriitor a lui Pascal Quignard se gaseste intr-un articol anterior, scris dupa aflarea unora dintre cartile premiate in Hexagon spre sfirsitul anului trecut. N-am spus, atunci, ca scriitorul este, din 1969, de la eseul despre Sacher-Masoch, Fiinta bilbiielii, contemporan cu cel al lui Deleuze si cu preocuparile nietzscheene ale multor intelectuali francezi ai epocii, pina la acest prim volum din trilogia Ultimul regat, autor a 40 de titluri de proza. Dintre ele, aproape jumatate au aparut dupa 1990, unele au mai multe volume. Autorul se face cunoscut printr-un procedeu a ceea ce ii repugna mereu: mecanismele promotionale de piata. In 1991, binecunoscutul roman aparut la Gallimard, Toate diminetile lumii, este ecranizat. Dupa film, numele lui Pascal Quignard incepe sa conteze. Iata ca, in 2002, pentru primul volum dintr-o trilogie, sau, dupa cum autorul marturisea, dintr-un ciclu pe care-l va continua pina la moarte, Pascal Quignard primeste Premiul Goncourt.
Acum, se stie, Premiul Goncourt este el insusi un mecanism de reglare a pietei de roman francez. Uneori, el se decerneaza unui debutant, alteori vine sa rasplateasca, pe sest, o opera omnia, in ciuda virstei decente a autorului premiat. Cartea premiata, in aceasta situatie, nu este cea mai buna a autorului, dar acesta merita premiul pentru constanta literaturii de calitate produsa. Asa s-a intimplat cu Jean Echenoz, in 1999, la 20 de ani de la debut, recompensat cu cel mai prestigios premiu francez pentru unul din romanele lui medii. Anul trecut, acordarea premiului lui Jean-Christophe Rufin a produs nemultumiri, premiul fiind oarecum prins la ananghie de acel blestemat 11 septembrie. Astfel c