UDMR va insista ca principiul reprezentarii comunitatii maghiare in toate institutiile importante ale statului sa fie inclus si in protocolul de colaborare PSD-UDMR pe anul 2003, asa cum a fost in protocolul pe 2002, a declarat, ieri, intr-o conferinta de presa, presedintele Uniunii, Marko Bela.
Liderul Uniunii a spus ca va pleda pentru reprezentarea specialistilor maghiari, dar nu va negocia posturi in acest sens cu PSD.
“Vrem sa avem in protocol acest principiu, dar nu sub forma unor functii concrete”, a precizat Marko Bela.
Potrivit lui Marko Bela, unii parlamentari UDMR au sustinut, marti, la intalnirea grupurilor parlamentare, ca specialistii maghiari sa fie reprezentati si in politie, servicii secrete si diplomatie, pentru ca acest lucru ar fi in beneficiul comunitatii maghiare si al relatiilor dintre minoritate si majoritate.
“Nu este o situatie normala ca, in secuime, reprezentantii autoritatilor statului sa fie in exclusivitate de nationalitate romana”, a opinat presedintele UDMR
Marko Bela spera ca PSD si UDMR sa finalizeze cat mai repede negocierile privind incheierea unui nou protocol pe anul acesta.
Pe de alta parte, UDMR considera ca proiectul Legii cooperatiei, Codul Fiscal si un nou Cod al Familiei ar trebui sa fie prioritati legislative pentru aceasta sesiune parlamentara, a declarat, ieri, senatorul UDMR, Puskas Balint.
Potrivit senatorului UDMR, Ministerul Justitiei ar trebui sa adapteze Codul Familiei la cerintele societatii, aratand ca acest Cod nu a mai fost modificat din perioada comunista.
Puskas Balint a mai spus ca printre prioritatile legislative ale Uniunii se mai afla o lege privind exercitarea profesiei de consilier juridic si una privind finantarea institutiilor de cultura.
Senatorul UDMR, Attila Verestoy, a declarat, la randul sau, ca UDMR doreste o reglementare privind regimul silv