Mircea MihăieŞ îmi face onoarea să mă invoce în articolul său "Buricul diftongat" din numărul 51-52/ 2002 al României literare. Polemistul se exprimă în felul următor: "De câtva timp, dl. Gabriel Andreescu se risipeşte, însă, în campanii fratricide contra celor câţiva intelectuali care, de bine, de rău, cu ezitări şi gafe, cu inconsecvenţe şi cedări, cu amânări şi bâlbâieli fac, totuşi, lucruri importante pentru ţară. ş...ţ A-i pune la zid şi a-i executa invocând diverse articole de legi... pe Mircea Dinescu, Andrei Pleşu ori H.-R. Patapievici înseamnă a nu vedea pădurea din cauza copacilor şi a nu distinge direcţia în care curge râul nebuniei în ţara asta".
Referirea este motivată de dorinţa de a vedea o solidaritate între şi cu acei oameni care "mai cred în ideea de bine, legalitate şi valori occidentale". Solidaritate nu doar pentru, ci solidaritate împotriva : a pesedilor. "Cu vântul occidental bătând puternic în pupă, pe de o parte, cu dispariţia oricărei voci critice, pe de alta, pesedii îşi dau fără ruşine arama pe faţă. După ce au prăduit tot ce se putea prădui, au trecut la amuţirea adversarilor reali sau imaginari".
Nu toţi cititorii ştiu că intervenţia lui Mircea Mihăieş are loc după ce redactorul-şef al revistei timişorene Orizont, mi-a publicat articolul "CNSAS, ca eşec intelectual" unde făceam referire, într-adevăr, şi la cei trei intelectuali numiţi mai sus. Mircea Mihăieş a procedat cu altă ocazie asemănător: şi-a exprimat opiniile negative faţă de o intervenţie a mea privind Omul recent, după ce o publicase pe aceasta în revista pe care o conduce. Ştiindu-i consideraţia şi chiar afecţiunea pe care o purta autorului criticat, am apreciat pe măsură voinţa sa de a lăsa loc argumentelor şi contraargumentelor. Un astfel de comportament - din ce în ce mai rar în viaţa culturală românească -, legitimează de două ori critica editorului, oricât de