Destinul lui Liviu Ioan Stoiciu aduce, pînă la un punct, cu cel al lui Matei Popa, personajul lui Augustin Buzura din Recviem pentru nebuni şi bestii : un contestatar deschis al regimului comunist, adus vremelnic de revoluţia din decembrie 1989 într-o înaltă demnitate publică şi redevenit în nesfîrşita perioadă de tranziţie un denunţător neobosit al imbecilităţii şi compromisurilor morale ale noilor profitori (nu spun conducători pentru că profitori există şi în ceea ce se numeşte opoziţie) politici şi nu numai. Adept al dictonului Amicus Plato sed magis amica veritas, Liviu Ioan Stoiciu nu face nici un fel de concesie prietenilor săi politici sau literari. El denunţă prostia, oportunismul, abandonurile morale şi impostura ori de cîte ori este cazul cu un fel de nepăsare boemă pentru urmările sociale ale gestului său. Inclusiv (mai ales) dacă cei în cauză sînt oameni din imediata sa apropiere, promotori, pînă la un punct, ai aceloraşi idealuri. Moralist incurabil, continuator onomastic (devine obositoare permanenta asociere a numelui său de familie cu doctrina stoică) spiritualităţii "noilor" stoici - Epictet, Seneca, Marcus Aurelius -, Liviu Ioan Stoiciu nu face nici un fel de concesie în faţa derapajelor de conştiinţă ale puternicilor zilei ale liderilor de opinie şi chiar ale prietenilor. Susţinător pînă în 1996 al forţelor politice de dreapta şi al fostului preşedinte Emil Constantinescu, scriitorul se transformă, imediat după alegeri într-un adversar al acestora. El denunţă intransigenţa anticomunistă din discursul unor oameni care nu erau complet străini de vechile structuri (de partid şi/sau securitate), incompetenţa, nepotismul, spiritul gregar şi rapace ale noilor conducători, fără a trece cu vederea tradiţionala obsecviozitate a tagmei scriitoriceşti faţă de lumea politică. Elocvente, din punctul de vedere al lui Liviu Ioan Stoiciu (chiar dacă discutabile î