Cu regret trebuie sa constat ca al doilea an de directorat al domnului Dieter Kosslick nu a adus dupa sine o imbunatatire a calitatii artistice a Festivalului international de film de la Berlin, ci dimpotriva, panta descendenta pe care se situeaza acest festival de la plecarea fortata a domnului Moritz de Hadeln s-a accentuat. Daca anul trecut mai exista scuza debutantului intr-o astfel de functie si motto-ul din 2002 – „Acceptati diversitatea“ – indemnind la putina indulgenta, de acum pretentiile de la un festival de o asemenea talie nu mai pot fi reduse la un simplu „merge si asa“, intrucit apare riscul real ca marii creatori de opere cinematografice sa prefere sa astepte Cannes-ul sau Venetia si sa evite deliberat prezenta la Berlin. Desigur, nu si cineastii americani, pentru care Berlinul este excelent pozitionat, intre decernarea Globurilor de Aur si prezentarea candidaturilor la Oscar, care are loc exact la mijlocul festivalului, de unde si nevoia de o promovare cit mai intensa pe piata europeana a respectivelor filme.

Dar nevoii de promotie a americanilor i se poate raspunde inteligent, prin proiectii speciale la miezul noptii, si nu neaparat prin includerea respectivelor filme in competitie, unde criteriul valoric trebuie sa prevaleze; astfel s-ar evita penibila situatie de a avea, de exemplu, un film ca Solaris alaturi de The Hours sau Hero, fara a-l mai pomeni pe bietul Tarkovski, care daca ar fi putut vedea remake-ul lui Steven Soderbergh s-ar fi rasucit, probabil, in mormint…

Doua cauze cred ca au condus la aceasta involutie – pe de o parte, criteriile politice de promovare cu orice pret a filmului german, principala cauza a „debarcarii“ fostului director, care a rezistat argumentelor ca si francezii au intotdeauna cel putin patru filme in competitia de la Cannes, demonstrind pe baza diferentei calitative dintre fil