Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un profesor universitar isi cistiga existenta facind taximetrie

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 3 martie 2003 ·

"Se pare ca nu pot sa trec incognito, oricit m-as stradui", spune Ioan C., profesor la Universitatea Tehnica, angajat la firma "Transgiw". "Nu mi-as fi imaginat ca va creste atit de mult nivelul de educatie al celor din rindul nostru", spune, Paul Tirnoveanu, fostul presedinte al asociatiei taximetristilor Doisprezece ani de studiu si munca intensa urmati de alti 4 sau 5 ani de tocit coatele pe bancile faculatatii. Acesta este profilul pregatirii unora dintre taximetristii de pe strazile Iasului. Deziluzionati de nivelul salariilor pe care le obtin la locul de munca, zeci de ingineri, profesori ori chiar medici rezidenti isi suplimenteaza veniturile "iesind la strada". Facind taximetrie in rastimpul dintre cursuri si la sfirsit de saptamina, fie ploaie, fie ger, un conferentiar doctor din cadrul unei facultati tehnice obtine lunar circa 4-5 milioane de lei, dublindu-si astfel veniturile. Alti absolventi de studii superioare, care se tin serios de treaba, stind pina la 15 ore pe zi cu taxiul la strada, pot cistiga si 8-9 milioane de lei pe luna. Multi dintre cei care lucreaza ca si profesori ori sint medici ezita sa vorbeasca despre "cel de-al doilea job", altii insa o recunosc deschis. "De ce sa-mi fie rusine!...Doar nu fur banii pe care-i cistig. E o rusine sistemul acesta de valori inechitabil, care te face pe tine, cadru didactic, ca dupa 11 ani de munca sa preferi sa faci soferie pentru a-ti asigura un trai cit de cit decent", spune Corneliu Mistreanu, de 30 de ani, invatator educator la o scoala speciala din Podu-Iloaiei. Ziua conferentiar, noaptea "la strada" Pe bordul masinii de taxi, asezata discret, o carte groasa cu titlul "Evolutia stiintei in perioada moderna" iti atrage aproape involuntar atentia. Soferul o ia repede si o ascunde pe bancheta din spate a masinii, usor incurcat. Din cind in cind, intre pauzele dintre curse, mai citeste cite un rind. "Se pa

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tineri răniți după ce s-au oprit cu mașina în peretele unei case. Unde a avut loc accidentul FOTO

Ziare.com acum 36 minute
Doi tineri au fost răniţi sâmbătă seară, 1 iunie, după ce maşina în care se aflau a părăsit partea carosabilă, a rupt un gard şi s-a oprit în zidul unei case de pe raza localităţii Broscăuţi, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii

Încă o favorită eliminată în turul trei la Roland Garros - Tabloul optimilor

HotNews acum 30 minute
​Madison Keys a fost eliminată în turul trei la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Emma Navarro, scor (5)6-7, (3)6-7. Madison KeysFoto: Dubreuil Corinne/ABACA / Abaca Press / Profimedia >> Bianca Andreescu, eliminată în turul tr

Şase copii, răniţi uşor după ce un tobogan gonflabil a fost răsturnat de o rafală de vânt, la Oradea

HotNews acum 4 ore
Şase copii au fost răniţi uşor, sâmbătă, în timpul unui eveniment dedicat Zilei Copilului, la Oradea. O rafală de vânt a răsturnat un tobogan pe care se aflau copiii. Trei dintre ei au fost duşi la spital, în cazul celorlalţi trei părinţii refuzând

Giorgia Meloni: Parlamentul European ar trebui să se inspire din modelul italian de guvernare

HotNews acum 46 minute
Următorul legislativ european ar trebui să copieze actualul model italian de guvernare, reunind toate partidele de la dreapta spectrului politic pentru a guverna împreună, a afirmat sâmbătă premierul Italiei, Giorgia Meloni. Giorgia MeloniFoto: Paci

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 6 ore
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Robert Pickton ”Măcelarul”, cel mai mare criminal în serie al Canadei, a murit după ce a fost atacat în închisoare. El a făcut peste 50 de victime

G4Media acum o ora
Robert Pickton, cel mai mare criminal în serie din istoria Canadei şi care este considerat responsabil pentru moartea a peste 50 de femei, a murit vineri, după ce a fost atacat în închisoarea în care îşi ispăşea sentinţa, transmite Agerpres. Servici

UPDATE - Finala Ligii Campionilor, Borussia Dortmund - Real Madrid. După o repriză, scorul este 0-0 - VIDEO

News.ro acum 51 minute
Echipa germană Borussia Dortmund şi formaţia spaniolă Real Madrid îşi dispută, sâmbătă seară, cel mai important trofeu continental intercluburi, Liga Campionilor. Pe stadionul Wembley, scorul este 0-0 după o repriză. UPDATE - Meciul de pe Wembley a

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

HotNews acum 2 ore
Noi reguli, prin care sunt interzise difuzoarele şi se limitează dimensiunea grupurilor de turişti la 25 de persoane, au intrat în vigoare la Veneţia. Venetia si celebrele sale gondoleFoto: Gabriel BOUYS / AFP / Profimedia Măsurile au fost introduse

Incident pe Aeroportul Arad, la un eveniment auto. Un adolescent a fost rănit

Press Alert acum 3 ore
O copertină smulsă de vânt a căzut peste un tânăr. Victima rănită grav a fost transportată la spital. Incidentul s-a produs sâmbătă pe Aeroportul Arad în timpul unui eveniment auto. IPJ Arad anunță că polițiștii Serviciului Județean de Poliție Trans

FOTO Un autoturism a luat foc în mers, pe autostradă, în Giurgiu. Şoferul şi pasagerii au reuşit să iasă teferi din maşină

HotNews acum 4 ore
Un autoturism în care se aflau mai multe persoane a luat foc, sâmbătă după-amiază, pe autostrada Bucureşti-Piteşti. Şoferul a tras pe banda de urgenţă, iar el şi pasagerii au ieşit teferi din maşină. Autoturismul a ars complet, pompierii stabilind c

Vremea

București
acum

22°
sâm.

19°/31°
dum.

18°/30°
lun.

20°/33°
mar.

20°/31°
Iasi
acum

23°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/29°
lun.

16°/31°
mar.

18°/32°
Constanta
acum

21°
sâm.

18°/25°
dum.

19°/26°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/24°
lun.

13°/26°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

16°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/27°
lun.

16°/25°
mar.

14°/22°