Cineva spunea ca iti trebuie sa parcurgi cel putin zece-cincisprezece ziare romanesti ca sa gasesti macar o veste buna, o stire pe care sa o citesti linistit si sa nu gasesti cuvintele “foame”, “saracie”, “impozit”, “topor”, “traumatism cranio-cerebral acut”, “viol”, “intretinere”, “coruptie”. Ca un facut, probabil si din cauza ca primavara, datatoare de astenii, incepea sa-si intre in drepturi, Ziua de luni titra pe prima pagina o stire care in Romania nu poate fi decat de ras : “Un sef de regie cere sa i se micsoreze salariul”. Este vorba de directorul regiei de salubritate din Piatra Neamt, care s-a hotarat sa arunce la gunoi o parte din salariul sau de 44,9 milioane de lei. Simtindu-se chiabur, domnul director s-a gandit sa se autoimpoziteze, facandu-si o autocritica tovaraseasca. Un gest frumos, care nu a starnit insa reactia scontata. Si asta pentru ca romanul de rand stie ca 40 de milioane sunt, la o adica, pentru un director de regie, bani de tigari. Si asta daca nu e un fumator inrait. * Ceva mai jos, pe aceeasi prima pagina a cotidianului Ziua de luni aflam ca directorul S.R.I. e chemat sa prezinte cazurile de coruptie de care a vorbit in rapoartele institutiei pe care o conduce. Deoarece, la fel ca si la bilantul P.N.A., numele coruptilor nu au aparut in nici un document oficial in care se vorbea de amploarea fara precedent a coruptiei. Poate ca cele doua institutii asteapta ca cei ce se fac vinovati sa se simta singuri, sa-si faca plangere la Parchet, sa se uite in oglinda si sa-si traga palme. Lucru imposibil, pentru ca la toaletele Parlamentului nu sunt si nu vor fi niciodata destule oglinzi pentru aceasta operatiune. * Marti puteam citi in Romania libera ca 24 de plangeri penale impotriva B.I.R. stau de doi ani pe masa anchetatorilor, fara ca nimeni sa faca nimic. Autoritatile sunt ocupate deocamdata cu gainarii, somerii, transformati de foame in hoti