Demostene Botez (născut la 2 iulie 1983 în comuna Truşeşti din judeţul Botoşani, în familia unui preot) a fost cineva în literatura română. A profesat avocatura, întâi la Iaşi şi apoi la Bucureşti, ceea ce i-a permis să se ocupe de literatură relaxat, fără grija zilei de mâine, a făcut parte dintre colaboratorii apropiaţi ai revistei Viaţa Românească, s-a străduit să aibă în orice împrejurare - ca şi G. Ibrăileanu sau M. Sadoveanu - o ţinută elegantă. A scris poezii simboliste cu o imagistică luxuriantă, intelectualizată (Povestea omului, 1923, Zilele vieţii, 1927 etc.), romane tradiţionale, influenţate parţial de Dostoievski (Ghiocul, 1931, Înălţarea la cer, 1937), articole de ziar, însemnări de călătorie.
Modul său boieresc de-a fi scriitor i-a inspirat respect lui G. Călinescu, care i-a rezervat mai mult de trei pagini în Istoria literaturii de la origini până în prezent (în condiţiile în care pe alţi contemporani i-a prezentat în numai câteva rânduri).
După instaurarea comunismului, Demostene Botez s-a înclinat calm, maiestuos în faţa noilor autorităţi, scriind literatură propagandistică fără dramatismul interior - convertit în exaltare - al celor obsedaţi de gândul că se compromit. Avea aerul că rămâne în esenţă el însuşi şi că nu face decât un gest de supunere politicoasă, în stilul unui om educat. A fost director al noii serii a revistei Viaţa Românească, deputat în Marea Adunare Naţională, membru corespondent al Academiei, preşedinte al Uniunii Scriitorilor (în perioada 1964-1965). Şi-a reeditat selectiv opera Scrieri, I-IV, Buc., Min., (1971-1973), a publicat cărţi noi, a călătorit în aproape toată lumea, a tradus din mari autori străini (inclusiv Doamna Bovary de Flaubert), a scris - în vacanţe - proză memorialistică şi literatură pentru copii.
A murit la 18 martie 1973, la Bucureşti.
Volumul II din Scrieri cu