Pentru prima oară de cînd s-a mutat Camera Deputaţilor în casa lui Ceauşescu, parlamentarul român a găsit de cuviinţă să se justifice presei pe ce cheltuieşte banii publici. E plin subsolul Casei Poporului de gunoaie! Duhneşte Camera Deputaţilor!! Umblă şobolanii pe unde nu te aştepţi!!! Aşa că e musai să fie îndepărtat gunoiul din catacombele Palatului Parlamentului.
Dacă n-aş călca din cînd în cînd în Palatul cu pricina, i-aş fi dat crezare dlui Mihai Ungheanu că nu se mai poate sta acolo de miros. Cu vreo două săptămîni în urmă, am făcut o vizită acolo. Avînd treabă la parter, am umblat, atît cît m-au ajutat picioarele - fiindcă la un moment dat oboseala devine mai puternică decît curiozitatea - prin labirintica hardughie. Las deoparte indispoziţia pe care mi-o produce această infamie arhitecturală ori de cîte ori am de-a face cu ea. Nu intru în detalii care ar trebui să ne sperie ca plătitori de impozite. Mă opresc asupra "mirosului insuportabil" care urcă din subsoluri. Acest miros nu există. Alta e, dacă vreţi, problema. Se simte un vag miros de igrasie, provocat de ţevăria cu apă caldă şi rece şi de conductele pentru dejecţii.
Gunoaiele de care se plîng deputaţii că le strîmbă nasul sînt de fapt resturi şi lăsături rămase de pe urma constructorilor Casei Poporului. Resturi de tip moloz, materiale de construcţie uitate sau abandonate, fiindcă, după căderea lui Ceauşescu, la construcţia acestei clădiri, care ajunsese în stadiul lucrărilor interioare, nu s-au mai alocat bani. Din cîte ştiu, Revoluţia a însemnat printre altele şi că persoane cu iniţiativă au transplantat la ele acasă candelabre, marmoră destinată finisajelor şi chiar clanţe de uşi, pentru a-şi manifesta astfel revolta împotriva ceauşismului. A luat fiecare ce a putut. Dar din inepuizabilul ban public, s-au acoperit hoţiile, au fost făcute şi îmbunătăţiri şi, mai nou, în paralel cu