E adevarat ce spun multi adversari ai razboiului: prin interventia in Irak, Statele Unite si statele partenere incalca dreptul international. Prin asta nu se raspunde si la intrebarea daca acest sistem este unul bun; daca nu trebuie cumva incalcat.
De altfel, dreptul international este permanent incalcat, fara ca asta sa trezeasca aceeasi emotie ca in cazul interventiei in Irak. Batjocorirea lui cea mai evidenta se manifesta in sistemul international al drepturilor omului. Din acest punct de vedere, Irakul si nu SUA reprezinta problema. Tara lui Saddam Hussein este chiar unul dintre campioni. Au aparut si pe ecranele noastre, si pe ecranele europenilor care demonstreaza din Paris pina la Londra imaginile trupelor de copii inarmati, care ridicau armele spre cer, in fata portretului gigantic al dictatorului irakian, jurind sa-l apere cu pretul vietii lor. Or, transformarea copiilor in soldati constituie o flagranta incalcare a normelor internationale, printre altele, a Conventiei ONU asupra drepturilor copilului – norma obligatorie (art. 38).
Dar este oare nevoie sa ne legitimam prin documente ca sa numim fanatizarea copiilor „monstruozitate“? Nu am vazut nici in capitalele Frantei, Germaniei, Marii Britanii ori Spaniei vreo demonstratie impotriva acestei demente a liderului de la Bagdad. Nu am simtit in rindul luptatorilor pentru pace pe Internet – o categorie foarte numeroasa – vreo emotie impotriva folosirii, de catre Saddam, a civililor ca scuturi umane impotriva regulilor aceluiasi drept international.
O expresie mai precisa a temerii invocate este ca actuala interventie americana submineaza sistemul international de securitate. Intangibilitatea frontierelor si integritatea teritoriala constituie, alaturi de respectarea autodeterminarii popoarelor si a drepturilor omului, pilonii ordinii mondiale. Daca aceasta ordine mondiala este
