Et in Arcadia ego…
Si eu am fost student la Filologie Clasica… Intrind pentru prima oara in (pe atunci) Facultatea de Limbi Romanice, Clasice si Orientale, pe la jumatatea anilor ’70, in ziua dintii a anului I, si eu, si fiecare dintre noi, cei care eram studentii „boboci“ ai acelor ani, am simtit o emotie cu totul altfel fata de cele incercate mai inainte. In primul rind, pentru ca eram studenti. Apoi, pentru ca eram studenti nu oriunde! – la Sectia de Filologie Clasica a Universitatii din Bucuresti! O sectie pentru care ceea ce numeam (si numim!), cu un cuvint aproape tocit, cultura se ridica la o putere exponentiala – nu ma feresc sa ii spun – infinita. Aici se decanta esenta culturii. Aici se cobora spre radacinile primei Europe unite, in spirit ca si in materie, si se urca inapoi spre zorii Evului modern. Aici erau profesorii cei mai reputati pentru exigenta, dar si pentru eruditia lor fecunda, pilduitoare: profesorii de latina, profesorii de greaca veche, profesorii de filologie comparata indo-europeana, de bizantinologie, de medievistica occidentala si romaneasca.
Numele lor – cei mai multi dintre ei, plecati deja de mult in calatoria fara intoarcere – au facut si fac cinste nu doar clasicismului antic din Romania, ci si intregii culturi romanesti aflate, in a doua jumatate a secolului abia incheiat, in plina cautare a propriei identitati spirituale. I-as aminti, intr-o anumita incercare de ordine, pe Alexandru Graur, N.I. Barbu, Toma Vasilescu, Maria Marinescu-Himu, Eugen Dobroiu, Traian Costa, Maria Hetco, Petru Cretia, I. Fischer, Adelina Piatkowski, Lucia Wald, Gheorghe Tohaneanu, Cicerone Poghirc, Mihai Nichita, Florea Fugaru, Mihai Nasta, Eugen Cizek, Gabriela Cretia, Dan Slusanschi – iar sirul lor e departe de a fi fost incheiat.
Filologia Clasica ramine nu doar cea mai veche sectie si catedra din Facultatea de Limbi si
