Clipurile publicitare sînt o formă de artă, dar asta nu înseamnă că în ele trebuie abolită logica. În general, logica artei este similară cu cea a realităţii, se întemeiază, porneşte de la logica de zi cu zi (deşi nu rămîne în limitele stricte ale acesteia). Chiar şi arta suprarealistă, care se războieşte cu logica "normală", are o logică a ei, onirică, una cu semn schimbat faţă de cea cu care sîntem obişnuiţi. La rigoare, lipsa de logică însăşi poate fi considerată logică - în măsura în care produsul artistic este consecvent cu sine şi, prin asta, îşi crează o logică internă. Prin urmare, nu e deloc deplasat să avem pretenţia logicii în reclamele pe care le vedem la televizor. Măcar de logică să avem parte, dacă nu se poate întotdeauna să ni se ofere şi ceva ingenios sau, chiar mai mult, valoros din punct de vedere artistic. În spotul care face reclamă la Glade Micro Spray, vedem un puşti care stă pe WC şi se ţine de nas: "Phuu! Ce urît miroase!" În fine, trecem peste situaţia dezagrabilă care ne este înfăţişată, pentru că băieţelul este simpatic. Bun: ne spune că miroase urît, dar că există o soluţie - mama lui a avut grijă să pună în baie Glade Micro Spray. Şi să vezi bucurie pe el! La sfîrşit, se dă jos de pe WC şi îşi trage pantalonaşii. Toate bune, numai că logic ar fi ca, înainte să-şi tragă pantalonaşii, să se şteargă şi la funduleţ. Ce, cădem în derizoriu cu o asemenea pretenţie? Dar de ce ar fi ea mai derizorie ca mirosul urît şi facerea de caca? Dacă am pornit pe acest drum, trebuie să ne asumăm penibilul şi să mergem pînă la capăt. Dacă puştiul de la Glade Micro Spray măcar e simpatic şi natural (deşi, după cum a văzut, prea natural), nu acelaşi lucru se poate spune despre copiii care fac reclamă la brînza topită Hochland. E adevărat, ei sînt şi mai măricei şi probabil că şi-au pierdut spontaneitatea. Dar nu despre copii e vorba, ci despre vorbele