Osip Mandelştam este un mare eseist din familia lui Montaigne şi Heine, Aleksandr Blok şi Andrei Belîi, ce se ridică, firesc, la nivelul exigenţelor culturii europene ca scriitor, estetician, moralist şi, poate înainte de toate, ca poetician. Specificul eseului: libertatea viziunii şi a expunerii absolut personale îi asigură accesul la un orizont nelimitat, cosmic. Personalitatea sa îşi pune amprenta pe literatură şi artă, pe sfera problemelor ontologice şi etice, pe teoria culturii, pe antropologie. Noutatea ideilor sale ştiinţifice concordă cu şcoala formală rusă, el fiind unul dintre cei ce au revoluţionat limbajul artei din primele decenii ale secolului XX în Europa şi America. Eseul său sclipitor, cu o imagistică debordantă, conţine concepte teoretice nu doar în subtext, dar chiar în text, formulate aici cu toate mijloacele comparaţiei, analogiei, metaforei, sinesteziei, implicînd diferite ramuri ale artei, genuri-specii literare, natura, cosmosul, ştiinţele biologiei şi ale "chimiei". Valorile stilistice sînt dublate de cele ale studiului, ceea ce îl avantajează faţă de un Eihembaum sau Jirmunski şi îl apropie de Şklovski.

Ca teoretician al culturii, Osip Mandelştam respinge conceptul progresului în artă, respinge categoric determinismul exclusivist şi dogmatic al socialului şi politicului asupra literaturii. Nu recunoaşte dreptul statului de a se amesteca în intimitatea creaţiei. Deşi nu face decît să opteze pentru frumos ca valoare independentă şi suverană, pentru modernitatea postsimbolistă-clasică a akmeismului, este etichetat de oficialităţile staliniste drept decadent şi interzis.

Decenii în şir n-a ajuns la noi decît faima marelui poet şi vestea despre destinul lui tragic, de victimă a unei dictaturi criminale. Mai tîrziu am avut acces la antologii poetice din care lipsea însă capodopera invectivă la adresa lui Stalin însuşi. @N_P