3 pazeste este primul film romanesc fara buget. A-l lua in calcul, acum, cind intreaga suflare debutanta asteapta ca pe ghimpi verdictul CNC-ului care ii evalueaza scenariile, inseamna a spune ca se poate si asa. Fara bani de la stapinire, fara emotii ca-naintea unui examen, dar cu o hotarire titanica, demna de bugetul unui blockbuster hollywoodian. A trece, cu condescendenta, peste el inseamna, intr-o oarecare masura, a valida o conceptie idioata care spune ca numai un proiect de calitate primeste bani de la stapinire. Or, ce contraexemplu mai potrivit decit jenantul Ce lume vesela... al Malvinei Ursianu, model tipic de subventionare in virtutea inertiei, a carui cronica ar putea fi schitata in citeva cifre: 6 spectatori, 6 grade in sala, 60.000 de lei biletul? E OK (sau moral...) ca o doctorita respectabila sa racoleze un june ca s-o insaminteze – cita vreme copilul ramine in tara, pe miini bune, culmea vulgaritatii se reduce la benignul si datatul „pa si pusi“, iar mama stinge oripilata teveul atunci cind, zapind, da numai peste violenta si sex.
Nu e insa OK ca un gangster de Dimbovita sa racoleze o juna basarabeanca, s-o insaminteze – cita vreme copilul rezultat pleaca peste hotare, tot pe miini bune, eroii si-o baga si si-o scot la fiecare alineat de scenariu, iar mama moare in tren. O fictiune aberanta trece, o realitate acuta – nu.
Si mai e ceva: ignorind un film-kamikaze cum este debutul lui Ovidiu Georgescu nu faci decit sa-ti expui invidia (si impotenta) big time si sa anulezi nemilos bunele intentii ale autorului si beneficiile extreme ale voluntariatului, fara de care un festival cum e TIFF-ul nu s-ar fi nascut niciodata.
Sa zicem, insa, ca n-ar trebui sa ne pese de toata aceasta bucatarie interna. La urma urmei, un critic de film nu merge pe platourile de filmare, oricit de mult ar incerca un regizor suparat sa-l convinga de nec
