Un gest fundamental: cu o carte în mână, spre vie, spre pădure, spre parc. Aşa de vreo 35 de ani", îşi nota în jurnalul său un intelectual căruia i se spunea că este uneori arogant, pe când, de fapt, el se considera un robit al muncii şi un mare timid. La senectute, când a-ţi întocmi un bilanţ poate să însemne şi un act de exorcizare încă mai mult decât sfidarea neantului, jurnalul din celelalte vârste serveşte, resuscitant, prin prospeţimea datelor, pentru că un autor de monografii nu şi-ar fi iertat lapsusuri în cea proprie, iar memoria îşi are vacanţele ei, criptând voluptăţile ce nu vor fi numite, precum imaginaţia poate plăsmui - nu şi celui ce ţine un jurnal.

Epoca este aceea a beznei de peste patru decenii prin care cu toţii am trecut, cu consecinţa timpurie că, adâncindu-se într-însa, cel abia ieşit din adolescenţă constata că nu mai are unde şi nu mai poate spune "casă,", că, prin urmare, i se tăiaseră rădăcinile. Titlul cărţii poartă asupra unei intervenţii chirurgicale, la timp şi cu succes efectuată, dar s-ar putea interpreta cu trimitere la actul de confesiune, vezi jurnalul baudelairian, scris în ultimii ani de viaţă ai poetului, Mon coeur mis a nu. Comparaţia nu merge însă mai departe: în jurnalul lui Al. Săndulescu nu vom întâlni "d'angoissantes notations psychologiques, de pitoyables et boulversantes confidences intimes".

Descriptiv, bogat în impresii, acesta nu încalcă o foarte supravegheată frontieră a pudorii, nu riscă paşi în zone obscure ori pe nisipuri mişcătoare, întocmai cum, în nici unul din paragrafe, nu se preschimbă într-o celebrare a sinelui, într-un balsam de vanităţi rănite, într-o poartă deschisă a lichidării de conturi, cu viii şi morţii. O înnăscută strategie îi conduce pana, în potolita lumină a unui temperament echilibrat, limpezit prin multiplele filtre ale unei profesiuni - aceea de critic şi istoric lite