Imagini developate cu repeziciune intr-un puzzle spectaculos. Regizori, actori, crimpeie din spectacole, structurind o montare care s-a impus de fiecare data prin stil si tinuta: Gala Premiilor UNITER. Pe 7 aprilie, suflarea teatrala a respirat usurata: premiantii au fost anuntati. Juriul format din actrita Mariana Mihut, scenografa Lia Mantoc, regizorul Stefan Iordanescu si criticii Doina Papp si Ion Parhon merita o bila alba. In primul rind pentru ca a mizat pe nume tinere si la categoriile cu greutate, dovedind o calitate esentiala in receptarea unui fenomen in continua miscare cum este spectacolul. In al doilea rind pentru ca alegerile facute ridica un semn de intrebare in ceea ce priveste valoarea montarilor bucurestene care au lasat de dorit in anul 2002.
Premiul pentru cel mai bun actor i-a revenit lui Florin Piersic jr. – Sex, Dugs, Rock and Roll – pentru performanta actoriceasca dintr-un coupé de 9 personaje, fiecare jucat intr-o cheie individualizanta si surprins in tot ce are mai singular. Un joc subtil, nuantat, despre un tip de American vida cu distractii nebunesti, sex la greu si idolatrizarea starurilor.
Premiul pentru cea mai buna actrita a fost obtinut de Kézdi Imola pentru rolul Lea din Flacara alba, Flacara neagra (Dybbuk); o prezenta scenica expresiva si plina de forta magnetica, intr-un rol ce dozeaza in crescendo replicile si miscarea corporala sugestiva, acoperind cu finete fiecare registru.
Premiul pentru cel mai bun spectacol a revenit piesei Othello?!, o halucinanta transpunere de un dinamism exploziv, care gaseste o cheie inedita pentru figurarea plastica a nebuniei graduale a protagonistului. Trei Desdemone strabat scena de la un capat la altul, telefonul zbirniie disperant si mii de foi ingroapa (cea mai pregnanta imagine din spectacol) juramintele facute. Nu stim ce-ar fi zis Shakespeare, cert este insa ca montar