E cel mai la indemina sa spun in primul rind ca CV-ul domnului Liviu Antonesei este impresionant, ca as avea nevoie de citeva pagini bune pentru a putea surprinde toate etapele esentiale din cariera sa. In anii ’80, era deja un personaj cunoscut in lumea culturala ieseana, devenind foarte cunoscut in toamna lui 1989, cind Liviu Antonesei s-a numarat printre semnatarii apelului initiat de catre Dan Petrescu impotriva realegerii lui Ceausescu la cel de-al XIV-lea congres. Au urmat, in primii ani postdecembristi, CFSN-ul, Alianta Civica, PAC-ul si PNL-ul. In acest moment este demisionar din politica de zi cu zi, dar si din Uniunea Scriitorilor. Pentru a nu se desparti definitiv de politica, isi scrie in fiecare saptamina editorialul pe site-ul personal www.antonesei.as.ro.
Cit despre literatura, a publicat in 1999, la Editura Axa, Aparitia Eonei si celelalte poeme de dragoste culese din Arborele Gnozei, iar in 2000, eseul Despre dragoste. Anatomia unui sentiment, la Editura Ars Longa. Interviul cu Liviu Antonesei este semnificativ pentru destinul intelectualilor romani, de-a lungul ultimelor doua decenii, pentru felul in care mirajul si necesitatea implicarii in politica s-au intersectat cu mirajul si necesitatea de a avea drept „ocupatie“ cultura.
„Am o vocatie bine conturata a prieteniei“
Ati fost extrem de prezent in viata culturala si politica romaneasca in diverse momente importante, chiar istorice. Ati avut si aveti multi prieteni. De ce va caracterizati drept „un singuratic cordial“?
Pentru ca, in realitate, cel mai mult imi place sa stau singur, fie in casa, sa ascult muzica, sa citesc si sa scriu, sa navighez pe net ori sa corespondez prin e-mail in cele mai indeparate colturi ale lumii, fie pe o plaja pustie, cu o carte in mina, pe care s-o las pe nisip si sa ma duc in apa cind ma incalzesc prea tare, fie, de
