* Florin Manolescu, Enciclopedia exilului literar românesc: 1945-1989. Scriitori, reviste, instituţii, organizaţii, Editura Compania, 2003 .
Scriam, săptămîna trecută despre paradoxul editării Enciclopediei exilului în România nesfîrşitei noastre tranziţii. Cel de-al doilea paradox, intern, de această dată, este excluderea cu totul din corpusul analizat a exilului literar german, pe motive lingvistice şi de formare prealabilă. Germanist de formaţie, profesor la Seminarul de romanistică al Universităţii Ruhr din Bochum, Germania în timpul redactării acestei cărţi, autorul exclude o zonă pe care ar fi putut-o limpezi ca nimeni altul. Criteriul este, de altfel, ireproşabil în sine: "în timp ce scriitorii evrei la care m-am oprit s-au manifestat ca atare în limba română... scriitorii de alte origini (cazul germanilor este cel mai clar)... au folosit ca mijloc de expresie literară ... altă limbă decît cea românească.". Nu este însă mai puţin adevărat că antologia tinerilor poeţi germani Vînt potrivit pînă la tare, apărută (în româneşte) la Editura Kriterion, în 1982 a avut o influenţă considerabilă asupra poeziei optzeciste şi nouăzeciste, ajungînd (prin intermediar) la ultimele promoţii literare. Biografismul unor poeţi ca Richard Wagner, Franz Hodjak, William Totok, Anemone Latzina sau Johann Lippet, prozaismul, inexpresivitatea şi procedeele folosite au influenţat (în cadrul aceluiaşi spaţiu lingvistic şi literar) poezia românească. "Materia românească" prezentă în operele lor scrise, mai tîrziu, în Germania era un bun pretext de reconsiderare a influenţei pe care au avut-o asupra înnoirii poeziei româneşti într-o perioadă tulbure. La fel în cazul Hertei Müller, ale cărei origini romanesc-româneşti sînt esenţiale literar (în Animalul inimii, de pildă, avem nu doar o realitate ardelenească şi uneori chiar folclor românesc, tradus în nemţeşte şi apoi re