Petre Pandrea (26 iunie 1904, Balş-Oltenia - 8 iulie 1968, Bucureşti) a fost un scriitor-conştiinţă, un mare umanist, un curajos om de atitudine, tratat cu ingratitudine de contemporani. Nici posteritatea nu se grăbeşte să-i recunoască toate meritele, tranşant.

În viaţa de fiecare zi, Petre Pandrea ( pe numele adevărat, Petre Marcu) a avut statut de avocat şi publicist. Ca avocat a pledat adeseori gratuit, patetic şi ofensiv, cu impresionantă investiţie de inteligenţă şi erudiţie, în favoarea unor persoane sau organizaţii aflate în dizgraţie (periodizarea îi aparţine): "1933-1944, pentru PCR şi israeliţi; 1947-1948, pentru PNţ; 1953-1958, pentru ordinele călugăreşti persecutate". Ca publicist a criticat radical stările de lucruri din România, de pe o poziţie independentă; textele sale incendiare au stârnit în fiecare regim furia autorităţilor, dar i-au iritat şi pe opozanţi, din cauza insubordonării autorului faţă de orice curent de opinie.

În perioada 1940-1944 a fost arestat de patru ori, dar a stat închis de fiecare dată doar câteva zile (maximum opt). În timpul regimului comunist a făcut 10 ani de închisoare din motive politice (1948-1952 şi 1958-1964). Iată comentariul său: "Burghezii erau «tâmpiţi»; după opt zile îţi dădeau drumul. Am făcut până în prezent zece ani puşcării RPR pentru pledoarii. Îmi pare rău că am stat pe cheltuiala statului proletar şi n-am muncit. E drept că şase ani am flămânzit ca un fakir şi am avut senzaţii de levitaţie ca un yoghi. Am fost bătut cu ciomegele, ca să-mi vină mintea la cap ( ?)."

Până la arestarea din 1948, Petre Pandrea a publicat mai multe cărţi, de istorie, drept, publicistică şi memorialistică: Germania hitleristă, 1933, Psihanaliza judiciară, 1934, Beiträge zu Montesquieus deutschen Rechtsquellen (Eine Untersuhung der hinterlassenen Manuskripte), 1934, Filosofie politico-juridică a l