“Paste fericit, rahat puturos, eroare a firii. Nu te iert nici mort, impotentule. Vin la noapte sa te tai. Sa dea Dumnezeu sa te c...i non-stop. Boul.” Nu e ce credeti. Nu sunt versuri hip-hop. Nu e un dialog surprins la rampa de gunoi de la Parta. Sunt doar doi deputati, profesori universitari, care au gasit de cuviinta sa se “felicite” reciproc de Pasti, folosind in acest sens telefoane mobile platite de la buget. “Boul” nu e cel care semneaza mesajul. “Boul” e contribuabilul roman care plateste din buzunarul lui mesajele cu patratel rosu ale parlamentarilor cu pricina. Poate ati facut antecamera la vreuna din institutiile din oras. Poate ati vazut, cum am vazut si noi, iesind din biroul “prezidential” un batran sau un om de la tara si in urma lui ati zarit un ins gras, rosu la fata, transpirat si mirosind a whisky fermentat, care rage cu precipitatii ceva de genul : “Baai rahatule! Daca te mai prind pe aici iti rup picioarele. La ma-ta sa ceri de pomana, nu mie!” Sa stiti ca intotdeauna insul respectiv e directorul. Au fost destule situatii in care “personalitati” de vaza ale urbei aveau, ori in birou, ori chiar la conferinte de presa discursuri de genul : “Ba, de la ce p... mea de televiziune esti tu? Ai grija ce zici acolo, ca te f... de nu te vezi. Tu ce mai vrei, mai p...? Unde p... ma-sii sunt rapoartele alea? Care f...u-i mama lui le-a luat? Zi-i la belita aia de secretara sa-si miste c...u incoace. Ba, io va bag in p... mea cu tot cu intrebarile voastre.” Sa nu credeti cumva ca varianta originala e cu puncte de suspensie... Si, daca “generalii” cu pricina vorbesc asa cu presa, ce ar trebui sa auda un om obisnuit ca sa obtina o semnatura? Si parca lor, alesilor, li se potrivesc mult mai bine deja clasicele versuri “An dupa an, cu banu pe primu-plan/ Reprezint baietii care are dolari in buzunar / Vine si Politia cu munitia / Nimeni n-o sa poata sa opreasca ma