interviu cu Adriana CĂLIAN FRĂTEANU Aţi făcut, după '89, la Radio România, mai multe emisiuni dedicate protecţiei mediului, dintre care cea mai cunoscută a fost "Tribunalul verde". Acum aveţi o emisiune care se numeşte "Dreptul la natură". Din cîte ştiu, v-aţi ocupat şi înainte de această problematică. E un fel de-a spune că m-am ocupat. Nu ştiam că fac asta. Mă atrăgea natura, pur şi simplu. Mai întîi am avut emisiuni dedicate cercetării ştiinţifice şi aşa m-am apropiat de secţia de biologie a Academiei Române din Cluj, unde am întîlnit nişte oameni extraordinari, cu dragoste pentru natură. Eram pe atunci studentă şi colaboratoare a radioului Cluj. Din această amiciţie pentru natură s-a născut o emisiune care se numea "Pro natura". Evident, nu se foloseau termenele de ecologie sau de poluare (nu era voie pe atunci şi, oricum, nu ştiam eu prea multe despre acestea), ci era mai mult un mod de a-l îndemna pe ascultător să se apropie de natură mai delicat. Deci am vorbit, fără să vreau, despre ecologie. În corespondenţele pe care le făceam în acea perioadă pentru radioul de la Bucureşti, vorbeam, însă, implicit, şi despre poluare, referindu-mă, de exemplu, la situaţia din Turda: era un oraş teribil de poluat, cu o fabrică de ciment aşezată exact în mijlocul oraşului - acolo totul era gri, iar frunzele erau verzi doar puţin timp, după ce ploua.
Fabrici nepoluante = fabrici închise Asta se întîmpla în vremea studenţiei dumneavoastră. Cum e acum în Turda? În Turda, poluarea nu era numai de la ciment: mai erau şi alte două fabrici care produceau noxe - una de produse chimice, alta de produse de ceramică pentru industria electrică. Întreprinderile acestea acum nu mai există şi, astfel, s-a redus poluarea. Fenomenul nu este specific doar Turdei, ci se întîmplă în toată ţara. Se pare că asta a fost şansa să rezolvăm catastrofele ecologice din perioada comunistă: s-
